Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berna, 10 apr/Agerpres/ - Cercetători elveţieni au pus la punct un aparat portabil care poate 'repera rapid în respiraţie cancerul căilor respiratorii superioare - gât şi gură, potrivit site-ul Şcolii politehnice federale din Lausanne (EPEL, Elveţia), menţionat de 20minutes.ch.

'Testat pe pacienţi, noul aparat, dotat cu senzori extrem de sensibili, funcţionează la fel de bine cu un calculator şi cu un telefon mobil, în cazul în care condiţiile de testare sunt foarte riguroase', spun cercetătorii EPEL care au participat la proiect. Ei adaugă că dispozitivul este extrem de util mai ales pentru diagnosticarea timpurie a tumorilor, în contextul în care acestea sunt depistate de obicei târziu, 'făcând ca vindecarea să fie mai dificilă'.

Concret, aparatul este dotat cu senzori care analizează gazele prezente în respiraţie, ştiut fiind că 'celulele canceroase au un metabolism diferit de cel al celulelor sănătoase' şi, prin urmare, produc 'substanţe diferite, atât în privinţa cantităţii, cât şi a tipologiei'.

S-au efectuat teste pe persoane bolnave sau operate, iar rezultatele 'au demonstrat eficienţa ridicată a senzorrilor', încheie 20minutes.ch.AGERPRES/ (AS - autor. Lelia Bretan, editor: Cristina Mac)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.