Modifică dimensiunea fontului:
Târgu Mureş, 29 oct /Agerpres/ - Şeful Clinicii de Dermatologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, conf. univ. dr. Silviu Morariu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că la nivel naţional 2% din populaţie suferă de psoriazis, însă acest procent este aproximativ, dat fiind faptul că în prezent există o subdiagnosticare a acestei boli.
"La ora actuală se estimează că în jur de 2% din populaţie ar fi bolnavă de psoriazis. Ceea ce reprezintă al nivel naţional circa 400.000 de pacienţi. Discutăm la ora actuală cu 'se pare', 'se spune", pentru că din statistici reiese şi din studii reiese, nu avem o evidenţă riguroasă. Societatea Română de Dermatologie, care a organizat această marcare a evenimentului are în proiect, lucrăm în acest moment, un Registru Naţional de Psoriazis (...) Avem la ora actuală o subdiagnosticare a acestei boli la nivel naţional şi la nivel judeţean, mulţi dintre aceşti pacienţi nu mai urmează tratament pentru că se ştie că în această afecţiune nu se asigură vindecarea, ci doar o ameliorare a bolii. Anual, la SCJ Mureş avem 230-250 de persoane care se prezintă pentru diagnostic şi tratament", a afirmat dr. Silviu Morariu.
El a spus că la nivelul Târgu Mureşului există peste 2.000 de persoane diagnosticate cu această boală, iar 8.000 sunt la nivelul judeţului, adică în jur de 2% din populaţia judeţului.
Dr. Morariu a arătat că, potrivit studiilor, impactul asupra calităţii vieţii pacientului cu psoriazis este comparabil, paradoxal, cu diabetul, insuficienţa cardiacă cronică şi chiar cu tumorile maligne.
Specialistul a susţinut că unul dintre factorii care concură la apariţia psoriazisului este indubitabil stresul, dar psoriazisul generează de asemenea stres, pentru că manifestările cutanate sunt vizibile, aceşti pacienţi au o calitate a vieţii extrem de afectată, au probleme de acomodare în mediul social, profesional.
Şi aceasta întrucât populaţia nu cunoaşte foarte multe despre psoriazis şi tinde să îi izoleze şi nu ştie faptul că psoriazisul nu este o boală contagioasă.
Dr. Silviu Morariu a susţinut că afecţiunea nu poate fi prevenită şi, în general, are un determinism genetic, iar din acest motiv boala poată să apară la orice vârstă.
Şeful Clinicii de Dermatologie din Târgu Mureş a spus că, în ciuda frecvenţei mari a bolii, "nimeni în lume la ora actuală nu poate asigura vindecarea" şi că, din acest motiv, ziua de 29 octombrie a devenit Ziua Mondială a Psoriazisului. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Ştefan Gabrea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.