Congresul de medicină dentară 'Transilvania' - de miercuri până vineri, la Cluj-Napoca

 •  Sănătate
133 afişări

Congresul de medicină dentară "Transilvania" reunește la Cluj-Napoca, de miercuri până vineri, reprezentanți de renume ai mediului academic și profesioniști din cabinete private, care vor susține comunicări axate pe tema "Concepte consacrate și moderne de reabilitare morfo-funcțională în medicina dentară".

29b807bf-1073-4772-a4f1-b45a5312df9d

Prodecanul Facultății de Medicină Dentară a Universității "Iuliu Hațieganu" și președinte al Colegiului Medicilor Dentiști din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Radu Septimiu Câmpian, care a coordonat organizarea acestui eveniment, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că în cadrul reuniunii va exista un echilibru între comunicările susținute de cadrele universitare și cele prezentate de medicii ce își desfășoară activitatea în cabinete private.

"Reuniunea este la a doua ediție și va fi organizată în fiecare an. Aducem, astfel, un omagiu, un prinos de recunoștință, înaintașilor noștri. Congresul va veni cu informații noi, de tehnologie, dar va fi și un prilej de comunicare profesională. Premisele organizării la Cluj-Napoca a congresului sunt temeinice. Învățământul de stomatologie din România a început la Cluj-Napoca. Prof. dr. Gheorghe Bilașcu a înființat, în anul de studii 1919 — 1920, prima formă de învățământ organizat de stomatologie. La Cluj-Napoca a fost deschisă prima clinică de stomatologie din România și tot aici a fost publicată prima revistă de specialitate din țară", a afirmat prof. dr. Radu Septimiu Câmpian.

Printre personalitățile care vor susține comunicări științifice se numără profesorii universitari Corneliu Amariei, Alexandru Bucur, Virgil Cârligeriu, Norina Consuela Forna, Constantin Vârlan, Veronica Mercuț, Mihai Românu, Mihnea Strugurescu, Mihaela Băciuț, Alexandru Petre, Alexandra Roman, precum și medicii Bran Simion, Smaranda Buduru, Alina Picoș și Viorica Țărmure.

Prof. dr. Radu Septimiu Câmpian a subliniat că medicul, în general, și medicul dentist, în special, au fost și trebuie să rămână și în zilele noastre un reper în ceea ce privește moralitatea și cultura.

"Am dorit ca acest congres să aducă și elemente de cultură și de artă, care lipsesc, de obicei, în astfel de manifestări. În volumul ce prezintă rezumatele comunicărilor susținute la congres se află și prezentarea unei celebre personalități care a marcat istoria Europei: Matei Corvin (1443—1490)", a spus prodecanul Facultății de Medicină Dentară. AGERPRES

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres