O nouă inițiativă a consilierului din Mediaș: câinii gălăgioși să latre noaptea în casa stăpânului, nu în curte

 •  România Colorată
508 afişări

Proprietarii de câini gălăgioși din Mediaș ar putea fi obligați să-i țină în case noaptea, pentru a nu mai deranja vecinii, dacă propunerea consilierului local Ioan Ciulea va fi acceptată și de ceilalți colegi.

605bc06c-1e39-4314-bc6d-5069b5e339e6

Este a doua inițiativă a lui Ciulea, după ce propunerea sa de operare a câinilor zgomotoși nu a fost acceptată de restul colegilor din Consiliul municipal.

Pentru că nu a reușit să-i facă pe câinii din oraș să latre încet, Ioan Ciulea revine cu o nouă propunere pe care o va înainta consilierilor în ședința care va avea loc la finalul acestei luni.

"Trebuie să dăm o hotărâre cu privire la această problemă. Vecinii care au câini care-i deranjează pe alții ar trebui să fie obligați să-i țină în casă, de la orele 22.00 până la 7.00 dimineața, iar în weekend să-i țină până la ora 9.00 în casă, pentru că sunt pensionari și copii care vor să mai doarmă. Urmează ca propunerea asta să o punem în aplicare și să o votăm", a declarat marți, pentru AGERPRES, Ioan Ciulea.

Consilierul din Mediaș este convins că, de această dată, propunerea sa "nu contravine legilor țării și nici protecției animalelor".

Ioan Ciulea propune amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru proprietarii care nu își vor ține în case câinii gălăgioși. La a patra amendă, proprietarul ar trebui să rămână fără câine.

"Dacă acel câine face parte din familia respectivă, atunci, domnule, ține-l în casă. Fiecare casă are un hol. Eu am vorbit cu colegii mei și aproape 60-70% sunt de acord cu această propunere. Eu doresc să le dăm amendă la cetățenii care nu respectă această hotărâre, amendă între 5.000 și 10.000 de lei, ca să simtă proprietarul câinelui că trebuie să țină acest câine într-un adăpost. La a patra amendă, înstrăinăm câinele și am terminat balamucul", este de părere Ioan Ciulea.

În luna februarie, Ioan Ciulea a încercat, fără succes, să promoveze o hotărâre de consiliu local prin care propunea operarea câinilor zgomotoși, însă propunerea sa nu a fost acceptată de restul colegilor din Consiliul Municipal. În semn de protest, o iubitoare de câini din Mediaș i-a dăruit inițiatorului propunerii o pereche de dopuri de urechi, ca să nu mai audă patrupedele vecinilor.

Colegiul Medicilor Veterinari Sibiu a anunțat atunci că este ilegală propunerea consilierului municipal de la Mediaș, fiind caz penal dacă cineva încearcă "secționarea corzilor vocale" ale câinilor, cu alt scop decât medical.

Ioan Ciulea a afirmat că are un câine în curte, însă a declarat că este "civilizat", "normal", "inteligent", și "nu deranjează vecinii" și așa își dorește să fie toți câinii din curțile oamenilor din oraș. Întrebat cum i-a venit ideea să propună un astfel de proiect, Ciulea a răspuns: "Locuiesc la curte și nu numai eu, personal, sunt deranjat de câini, și vecinii mei sunt deranjați de câinii vecinilor care au această problemă, care latră în neștire".

AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

Citește și:

* Sibiu: Câinii din Mediaș vor putea lătra în voie

* Consilierul care dorește operarea câinilor la corzile vocale ca să latre încet: Eu am un câine civilizat, nu deranjează vecinii

* Colegiul Medicilor Veterinari Sibiu: Este ilegală propunerea consilierului privind operarea câinilor ca să latre încet

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din România Colorată

Cele mai citite din România Colorată

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres