

COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Contribuţia României la rezolvarea problemelor migraţiei, precum şi demersul MAE de a promova activ asistenţa umanitară şi asistenţa pentru dezvoltare au fost reliefate de către reprezentantul în România al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Nisreen Rubaian, în cadrul unei întrevederi avute vineri cu secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, a informat MAE.
În cadrul întâlnirii, secretarul de stat a subliniat importanţa implementării triplului nexus ajutor umanitar - asistenţă pentru dezvoltare - pace şi securitate, în contextul identificării de modalităţi eficiente de acordare de asistenta umanitară şi asistenţă oficială pentru dezvoltare. Oficialul român a accentuat faptul că acest proces complex necesită o abordare holistică, implicarea unei game variate de actori instituţionali şi o înţelegere aprofundată a riscului si vulnerabilităţilor existente, se arată într-un comunicat dat publicităţii de MAE.
Potrivit sursei citate, oficialul român a făcut referire la instrumentul juridic adoptat recent de către Comitetul privind Asistenţa pentru Dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (DAC/OECD). Comitetul (DAC/OECD) este principalul organism internaţional care urmăreşte evoluţiile conceptului de asistenţă oficială pentru dezvoltare, eficientizarea asistenţei acordate statelor beneficiare precum şi interdependenţa dintre acesta şi alte componente ale asistenţei internaţionale, fie în domeniul umanitar fie în domeniul păcii şi securităţii. Recomandarea recentă adoptată de DAC/OECD oferă un cadru cuprinzător pentru punerea în aplicare a asistenţei umanitare, complementare cu acţiunile de dezvolare economică şi cele privind pacea şi securitatea, în special în situaţii fragile şi zone afectate de conflict.
Secretarul de stat a reiterat importanţa pe care România o acordă participării active la asistenţa pentru dezvoltare, inclusiv prin formularea de planuri de asistenţă realiste şi cu obiective bine definite, dar şi construirea de proiecte adaptate la condiţiile locale în ţara beneficiară şi care pot avea o valoare adaugată şi un impact maxim. Maria Magdalena Grigore a evidenţiat rolul pe care diplomaţia română îl joacă în implementarea triplului nexus, inclusiv din prisma acţiunilor pe care Uniunea Europeană le va implementa de anul viitor în domeniul ajutorului umanitar şi al asistenţei pentru dezvoltare, menţionează comunicatul MAE.
Reprezentantul UNHCR a felicitat MAE pentru demersul de a promova activ asistenţa umanitară şi asistenţa pentru dezvoltare şi a subliniat importanţa nexusului ajutor umanitar, asistenţă pentru dezvoltare, în contextul Compactului ONU pentru o Migraţie sigură, ordonată şi reglementată. Conform sursei citate, Nisreen Rubaian a declarat că este necesar să se găsească soluţii globale şi să se partajeze responsabilitatea la scară mondială, pe baza unei cooperări internaţionale.
De asemenea, reprezentantul UNHCR a apreciat contribuţia ţării noastre la rezolvarea problemelor migraţiei, inclusiv din perspectiva Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara şi a reiterat sprijinul pe care UNHCR îl poate oferi ţării noastre în acordarea de asistenţă pentru implementarea unor proiecte concrete. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Maria Magdalena Grigore/Twitter.com
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |