COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 18 Intre 18:00 si 19:00 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie in Județul Brăila, Județul Constanta, Județul Ialomiţa, Județul Tulcea, Județul Călăraşi; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 17 Intre 17:30 si 18:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse torențiale, frecvente descărcări electrice. in Județul Botoşani, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu Mureş, 11 mar /Agerpres/ - Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Teodor Atanasiu, a afirmat sâmbătă că fostul premier Victor Ponta şi-ar dori să creeze un grup care să-l urmeze 'în afara PSD', dar că acesta nu ar putea să facă "o construcţie" care "să conteze într-un timp foarte scurt".

"Nu cred că foarte mulţi din PSD vor fi gata să plece de la putere în opoziţie. Eu cred că domnul Ponta şi-ar dori să-şi creeze un grup, mai ales de parlamentari care contează în ecuaţia puterii guvernamentale, în susţinerea Guvernului, şi ar trebui să-şi creeze un grup cât mai mare de parlamentari care să-l urmeze pe o construcţie în afara PSD, dar nu cred că se vor găsi foarte mulţi parlamentari care să facă această migraţie. În România, în ultimii 26 de ani, am văzut că migraţia se produce viceversa, din opoziţie către putere, nu de la putere către opoziţie. (...) De aceea, nu-l văd pe Ponta făcând o construcţie politică, care să conteze într-un timp foarte scurt", a spus Atanasiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

El consideră că, deşi există, probabil, o serie de colegi de-ai lui Victor Ponta care îi promit susţinere, nu crede că aceşti îşi vor asuma public acest lucru.

"Deci, nu cred că socoteala de acasă se potriveşte cu aia din târg a domnului Ponta şi nu cred că foarte mulţi colegi care-i zâmbesc şi-i spun cuvinte frumoase la ureche le vor spune şi în public şi la vreo conferinţă de presă sau în faţa camerelor Parlamentului unde vor trebui să-şi declare plecarea de la grupul PSD către alte grupuri parlamentare sau ca independenţi. (...) Din ce am înţeles de la Dragnea, indiferent ce face Ponta, refuză să-l dea afară", a precizat liberalul.

În privinţa reacţiilor liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, Atanasiu consideră că acesta este 'speriat', întrucât 'a învăţat lecţia USL-ului'.

"Domnul Tăriceanu a învăţat o lecţie, lecţia USL. PSD are nevoie de aliaţi până îşi colectează suficienţi parlamentari ca să nu aibă nevoie de ei. Şi de aceea e speriat domnul Tăriceanu. Nu ştiu dacă spaima îi va trece vreodată, dar s-ar putea să i se întâmple", a precizat Atanasiu. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Mirela Bărbulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.