Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 mar /Agerpres/ - Senatorul PSD Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice, consideră că de proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.

"Eu am făcut propuneri în mod formal, ele sunt la comisie, le discut cu comisia, presa este de faţă. Dacă eu le-aş discuta înainte cu presa e ca şi cum eu aş umbla cu opinia publică înainte să le discut cu colegii din comisie. (...) Eu nu cred că cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat, în condiţii de igrasie, de igienă precară. (...) Dacă România va fi obligată să plătească despăgubiri va plăti, şi pentru corupţi, şi pentru evazionişti, pentru toate categoriile de infractori. (...) Am o cifră estimativă, undeva la 2.700 de persoane ar beneficia de efectele acestei graţieri, deci o cifră de sub 10% de persoane aflate în sistemul de detenţie în România. Faţă de cele peste 8.000 de persoane aflate în plus faţă de disponibilul din penitenciar chiar şi aşa în condiţii precare eu cred că nu este o cifră foarte mare. De altfel, la ultima graţiere colectivă în România, au ieşit 3.000 de persoane. Nu există niciun element în societate care să ducă la concluzia că societatea a fost înspăimântată, că a fost înfricoşată de faptul că vor ieşi criminalii, violatorii, tâlharii la drumul mare din închisoare şi că ar fi cineva în pericol", a afirmat luni Şerban Nicolae.

Senatorul Şerban Nicolae a depus, luni, la Comisia juridică o serie de amendamente la proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Aceste amendamente prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv; pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.

Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, iniţiat de Guvern, va fi dezbătut marţi pentru raport în Comisia juridică a Senatului. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.