Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 dec /Agerpres/ - Preşedintele interimar al PNL, deputatul Raluca Turcan, afirmă că liberalii vor pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere prevederea din regulamentului Camerei referitoare la persoanele condamnate definitiv pentru fraude electorale.

"Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi vom vota în consecinţă. Regulamentul Camerei Deputaţilor este clar şi limpede: mandatele persoanelor condamnate definitiv pentru fraude electorale nu pot fi validate. Sper ca toate celelalte partide să se ralieze acestei poziţii de bun simţ şi să voteze împotrivă. În cazul în care PSD va avea câştig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curţii Constituţionale", afirmă Raluca Turcan, într-un mesaj postat duminică pe pagina sa de facebook.

Ea afirmă că în PSD există un obicei de a considera că legile în vigoare sunt facultative pentru liderii social-democraţi.

"Nu putem ceda în faţa acestui obicei al PSD de a considera că legile aflate în vigoare sunt, pentru liderii acestui partid, facultative. De altfel, avem un precedent în 2004, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză", mai afirmă liderul PNL. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.