Hava (PNL Alba): O analiză politică extinsă, cel mai probabil la congresul din 2017

 •  Politică
287 afişări

Vicepreședintele național al PNL, Mircea Hava, lider al organizației liberale din Alba, a afirmat luni, într-o postare pe o rețea de socializare, că asumarea înfrângerii nu e cu nimic mai puțin importantă decât sărbătorirea victoriei, însă la fel de adevărat este că nu e nici momentul, nici locul, nici cazul unei analize politice extinse în PNL după rezultatele alegerilor, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil, la congresul de anul viitor.

a60ffdf1-6e24-45f0-927a-615b7f0642a9

"Asumarea înfrângerii nu e cu nimic mai puțin importantă decât sărbătorirea victoriei, astfel cred că s-ar putea rezuma situația momentului în Alba, după votul pentru 'parlamentarele' de ieri. La fel de adevărat este că nu e nici momentul, nici locul, nici cazul unei analize politice extinse. Asta se va întâmpla, cel mai probabil, la congresul de anul viitor. Până atunci, însă, avem de lămurit lucrurile în interior, de la zero până la vârf", a afirmat Mircea Hava, care este și primar al municipiului Alba Iulia.

Liderul PNL Alba a mulțumit celor care au ales, prin votul lor, să facă din Alba, alături de Sibiu și Cluj, "o Românie a viitorului și a speranței, chiar dacă una în miniatură". Hava a adăugat că asta nu înseamnă că nu acceptă votul covârșitor al restului țării.

"A fost, până la urmă ( sau până la urnă?) o 'competiție' pe care eu cred că nu au câștigat-o 'jucătorii', ci publicul din 'tribune'. A fost, probabil, un vot dictat de economia personală a fiecăruia, suprapus cu un PNL care s-a expus la aceleași greșeli ca la alegerile locale. Pentru că trebuie sa recunoaștem, declanșatorul, epicentrul acestui seism care a zdruncinat procentul acestui partid a pornit chiar de la kilometrul zero", a opinat Hava.

Primarul din Alba Iulia s-a arătat convins că, dincolo de jocuri și scoruri politice, administrația locală va putea colabora bine cu orice guvern sau Parlament, indiferent de culoarea lui politică. "Așa a fost întotdeauna. Alba Iulia nu a întârziat așteptând bani de la guverne, ci, cel mult, a avut pretenția de a fi lăsată să muncească. Nu vreau să cred că după aceste alegeri va exista doar bine sau rău, răfuieli politice și amatorism. Acest scor nu este un favor pentru cei care au câștigat, ci o maximă responsabilitate de a împlini ce așteaptă România", a conchis Mircea Hava.

PNL a câștigat alegerile parlamentare în județul Alba, însă la niciun procent distanță față de PSD, care a obținut victoria în majoritatea orașelor, inclusiv în Alba Iulia.

AGERPRES / (AS — autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)

Citește și:

* Conducerea PNL și liderii cu rezultate sub media națională ar urma să demisioneze; se caută o soluție de interimat (surse)

* UPDATE Rezultate parțiale | PSD: Senat — 45,43% și Camera Deputaților — 45,26% (Infografic)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres