Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 dec /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, a anunţat că preşedinţilor de secţii de votare li s-a comunicat să respecte prevederile Hotărârii AEP privind procedura de acreditare şi să permită astfel observatorilor accesul în secţiile de votare, dacă aceştia deţin ecuson.

"Procedura de acreditare spune în felul următor: se acreditează organizaţia non-guvernamentală sau instituţia media. Mai departe, responsabilitatea asupra persoanelor care primesc acreditări din partea acestor instituţii sau organizaţii non-guvernamentale e a lor. Deci nu ştiu să spun punctual dacă Popescu, Ionescu are sau nu are acreditare eliberată de respectivele ONG-uri, dar, dacă au avut acreditare, s-a transmis încă o dată un mesaj preşedinţilor de secţii de votare să li se permită accesul în secţiile de votare. (...) S-a transmis un mesaj pe cale de sms pe telefoanele mobile pe care preşedinţii de secţii le au, dar şi prin intermediul tabletelor existente în secţiile de votare ca aceştia să respecte prevederile Hotărârii AEP privind procedura de acreditare şi să permită accesul observatorilor dacă aceştia au ecuson de observator la ei", a declarat Muhuleţ duminică, pentru AGERPRES, cu privire la incidentele semnalate de către reprezentanţii Expert Forum.

Într-un comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, Expert Forum reclamă faptul că mai mulţi observatori acreditaţi ai săi şi ai Funky Citizens "nu au fost lăsaţi să intre în secţiile de votare în mod abuziv din diverse motive care ţin de neînţelegerea procedurii de acreditare de către preşedinţii secţiilor de votare".

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat probleme de acest gen în secţiile 394, 774/775, 946, 776, 561, 362, 69, 309, 561 (Bucureşti), secţia 62 din Caracal, în secţii din Vălenii de Munte, 309, 472 (Iaşi), 82 (Ilfov), secţia 46 (Piteşti).

"Dacă unii preşedinţi au solicitat nejustificat copii după acreditare sau copii după ecusonul observatorilor pentru a le pune 'la dosar', în alte cazuri personalul care asigură paza nu a lăsat observatorii nici măcar să intre în clădirea unde se află secţiile de votare", se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.