Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 17 nov /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Cluj, că este mulţumit de activitatea Guvernului din ultimul an, subliniind că anumite obiective considerate importante au fost îndeplinite.

'Eu sunt mulţumit de ceea ce a făcut Guvernul în acest an, având în vedere că nu a fost un guvern politic, deci nu a avut un sprijin substanţial, doctrinar, din Parlament. A avut un sprijin mai degrabă conjunctural, iar obiectivele cele mai importante, pe care le-am subliniat la început - România are o creştere economică, are o situaţie macro-economică foarte bună şi este o ţară foarte stabilă, am avut alegeri locale care au fost foarte bine organizate şi sunt convins că vom avea şi alegeri parlamentare care se vor desfăşura în condiţii foarte bune - acestea au fost obiectivele principale şi au fost atinse', a spus preşedintele României, într-o declaraţie de presă la finalul evenimentului la care a participat la 'Universitatea Babeş-Bolyai'.

În cursul zilei de miercuri, premierul Dacian Cioloş a declarat că este oportună prezentarea unui bilanţ la împlinirea unui an de guvernare, care ar oferi Executivului un prilej de a explica câteva dintre lucrurile care au fost făcute în acest an.

"Mâine (joi - n.r.) se împlineşte un an de când am preluat acest mandat şi aş vrea ca, fără să facem ceremonii - pentru că nu e cazul -, (...) să profităm de această oportunitate şi să ieşim cu toţii să explicăm, să ne facem un prim bilanţ al acestui an şi prefer să îl facem noi că, dacă nu, vedeţi, sunt alţii care îl fac şi vin cu bilanţ de genul 'Guvernul zero'. Trebuie să spunem: 'Da, suntem Guvenul zero corupţie, zero populism, zero minciună' şi, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an. Aşa cum am spus la începutul mandatului, nu ne propunem să revoluţionăm România într-un an de zile, dar vom lansa, am spus atunci, câteva reforme, câteva domenii cheie şi aş vrea să putem să le explicăm", a afirmat Cioloş la începutul şedinţei de guvern. AGERPRES / (A - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.