Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 28 oct /Agerpres/ Noul ministru al Fondurilor Europene, Dragoş-Cristian Dinu, a declarat, vineri, presei, că în mandatul său se va concentra pe stabilirea sistemului de ansamblu pentru gestionarea fondurilor structurale şi pe desemnarea autorităţilor de management.

"Mandatul e foarte scurt. Ceea ce-mi propun e să continui eforturile pe care le-am început ca parte a Guvernului Cioloş. Mă voi concentra pe stabilirea sistemului în ansamblu pentru gestionarea fondurilor structurale, în aşa fel încât lucrurile să fie pregătite şi într-adevăr funcţionale pentru noul guvern. Mă voi concentra pe procesul de desemnare, în aşa fel încât autorităţile de management să fie desemnate şi pe îndeplinirea condiţionalităţilor pe care le avem pe acordul de parteneriat", a spus Dinu.

Potrivit acestuia, deocamdată nu e foarte relevant nivelul de absorbţie a fondurilor europene.

"Nivelul de absorbţie a fondurilor la acest moment nu este extrem de relevant, pentru că, ca o caracteristică a acestei perioade de programare, lucrurile au început un pic mai greu, abia jumătate din toate autorităţile de management din statele UE sunt acreditate, jumătate nu sunt; de asta nivelul de absorbţie la acest moment nu este extrem de relevant. Eforturile până acum au fost concentrate îndeosebi pe zona de închidere, în aşa fel încât să putem absorbi fondurile pe care le-am avut la dispoziţie pentru perioada trecută. De asta, foarte multe eforturi au fost puse acolo şi de la 50 şi ceva, cât era la începutul anului, s-a ajuns undeva spre 80%. Acum, o să mă concentrez exclusiv pe zona de desemnare, ca lucrurile deja să meargă", a menţionat Dragoş-Cristian Dinu.

El a spus că prima sa vizită în calitate de ministru a făcut-o la Cluj şi că urmează să ajungă la Zalău.

"Era o vizită pe care o planificasem, era o vizită împreună cu dl prim ministru la Zalău şi pentru faptul că nu suntem departe, am zis să vizitez structurile regionale pe care le are Ministerul Fondurilor Europene, de asta am venit şi la colegii de la OIRPOSDRU şi la colegii de la Direcţia Regională de Mediu', a adăugat Dinu. AGERPRES/(A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Dănuţ Puşcaşu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.