Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, raportul suplimentar la proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni, prin care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elveţieni.
"La articolele admise avem următorul text: conversia se realizează prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator. Am considerat că este bine să insistăm ca părţile în speţă şi băncile şi consumatorii să meargă pe actul adiţional, adică pe buna înţelegere, numai în cazurile de excepţie să meargă la instanţă", a explicat vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
El a arătat că o altă modificare este aceea potrivit căreia, "la cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi" iar "sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elveţieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adiţional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit".
"Am avut în vedere la comisie să îi rezolvăm şi pe cei care au beneficiat pe undeva de clemenţa băncii şi au discutat conversia creditelor. Un alt amendament adoptat la comisii este cel potrivit căruia la criterii de eligibilitate a rămas unul singur, şi anume de prevederile prezentei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator. A fost eliminat alineatul 2, pragul de 250.000 de franci elveţieni", a mai spus Nica.
Deputatul liberal Virgil Guran a menţionat că PNL va susţine acest proiect.
"Prin această lege se face dreptate, în sensul că băncile trebuie să înţeleagă, societăţile acestea multinaţionale care vin la noi şi cred că suntem doar o piaţă de desfacere sau o piaţă din care să îşi tragă profiturile, că în România există instituţii care se luptă pentru dreptul cetăţenilor şi că Parlamentul României înţelege când trebuie să intervină. Trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să nu ajungă pe drumuri sau sclavii băncilor. PNL va vota această lege şi va sprijini oricând interesul oamenilor din România", a spus Guran.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a arătat că parlamentarii au şansa să pună capăt unei crize sociale declanşată în România în ianuarie 2015.
"Toţi cei care au contracte în franci elveţieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fără vina lor. Am avut în vedere când am introdus proiectul să oferim românilor sufocaţi de datorii şansa de a-şi începe o nouă viaţă împreună cu familiile lor. Toţi cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuaţiilor de schimb valutar merită acest gest reparatoriu din partea noastră. Fac apel la dvs. să nu politizăm necazul lor şi astăzi să dăm un vot final pentru ca această lege să devină realitate", a subliniat Birchall.
Şi reprezentanţii UDMR au anunţat că vor susţine proiectul, care urmează să intre la vot final marţi. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.