Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 oct /Agerpres/ - Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a afirmat miercuri că disputa din spaţiul public din aceste zile privind teza de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, este "aparent un atac împotriva unei persoane", fiind, de fapt, "un atac împotriva unei instituţii".

"Aparent este un atac împotriva unei persoane. De fapt, este un atac împotriva unei instituţii. Această instituţie rezolvă o chestiune a corupţiei, care suntem cu toţii de acord că este de o importanţă care ţine de securitatea naţională. Deci, este, de fapt, un atac la securitatea naţională pe care îl poartă nişte partide care pretind că păstrează fiinţa naţională şi tot felul de vorbe frumoase. În opinia mea, este una din temele importante ale acestei campanii electorale, lupta între un stat în care justiţia funcţionează şi o coaliţie a penalilor care doresc ca aceste lucruri să înceteze", a susţinut Dan, la o conferinţă de presă, în care a fost prezentat programul politic al USR.

Întrebat dacă teza de doctorat ar trebui verificată, el a răspuns: "Orice teză de doctorat trebuie verificată şi răsverificată dacă există suspiciuni de plagiat asupra ei".

Nicuşor Dan s-a pronunţat pentru funcţionarea unei instituţii independente "cum pare a fi acest consiliu, CNDATCU, de acum", în care lumea să aibă încredere şi care să analizeze toate tezele de doctorat.

"În primul rând, vrem ca toate tezele de doctorat să fie publice, ceea ce în momentul acesta nu se întâmplă, şi să avem o instituţie în care toţi să avem încredere, care să analizeze toate tezele de doctorat", a precizat preşedintele USR. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.