Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ - Posibilitatea extinderii în ţara noastră a pestei porcine africane, depistată în Republica Moldova, a constituit tema unei întâlniri care a avut loc la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, la iniţiativa preşedintelui acesteia, liberalul Nini Săpunaru, la care au fost prezenţi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, şi reprezentaţii mai multor instituţii, între care ANSVSA, structuri ale MAI, Poliţiei de Frontieră.
"Convocarea am făcut-o pentru că în urmă cu două săptămâni am constatat că nu există o coordonare eficientă între instituţii. Deja există o problemă plecată în Portugalia, probabil că în două trei zile vom avea confirmarea de focar în Republica Moldova şi, din acel moment, trebuie să înceapă controlul în frontieră, staţii de dezinfecţie şi aşa mai departe, ceea ce ştiţi că a mai fost odată. Dar acum trebuie să o facem cu simţ de răspundere, pentru că ar fi o mare nenorocire pentru România să avem un focar înăuntru", a precizat Nini Săpunaru, care şi-a exprimat regretul faţă de absenţa ministrului Mediului, invitat la discuţii.
Ministrul Agriculturii a precizat că două sunt elementele "extrem de importante" care trebuie avute în vedere - avertizarea cetăţenilor faţă de riscul acestei boli şi prevenirea efectivă a bolii, împotriva căreia nu există vaccin.
"Este necesar, pe de o parte, ca cetăţenii să fie avizaţi de riscul acestei boli, pentru că cetăţenii pot contribui esenţial la propagarea şi la intrarea acestei boli în ţară prin importul de produse de origine animală prin alte căi, să spunem aşa, şi este, repet, esenţial ca cetăţenii de o parte şi de alta a frontierei să înţeleagă acest lucru. Pe de altă parte instituţiile abilitate să-şi facă datoria. Colegii de la Autoritatea Veterinară au făcut tot ce se poate împreună cu colegii din Republica Moldova pentru a sesiza la timp şi a detecta la timp maladia. Sunt toate semnele că avem un caz dacă nu două de pestă porcină africană în Moldova (n.r. - Republica Moldova) şi nu ştiu dacă trebuie să aşteptăm momentul în care va veni confirmarea de la testul din Portugalia. Cred că de fapt noi trebuie să prevenim încă de pe acum şi cred că este cazul ca instituţiile abilitate - MAI, Poliţia de Frontieră, IGSU, colegii veterinari şi autorităţile locale, reprezentanţii tuturor acestor instituţii să ia toate măsurile necesare pentru a preveni", a explicat ministrul Irimescu.
Potrivit lui, pagubele pe care această boală le-ar putea produce ar fi "de sute de milioane de euro, poate chiar de miliarde".
"Această experienţă nefastă din alte state membre a demonstrat că cifrele pot fi "spectaculoase" şi ar fi un dezastru pentru România ca maladia să pătrundă şi să afecteze populaţia de porcine. Nu există vaccin şi singura soluţie este uciderea porcilor şi, în pus, distrugerea cadavrelor, deci ar fi probleme enorme, în care practic o mare parte a economiei s-ar concentra să contracareze această boală", a arătat Achim Irimescu.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan, a subliniat, la rândul său, că importanţa întâlnirii de la Parlament rezidă din faptul că o boală nu se combate cu o singură instituţie.
"Astăzi, România are un status epidemiologic, datorită muncii şi activităţii medicilor veterinari din întreaga ţară, de invidiat, pe care dorim să-l păstrăm. Noi nu avem pestă porcină clasică, noi nu avem pestă porcină africană, nu avem dermatroză nodulară, dar acest efort trebuie să fie conjugat, cu implicarea tuturor instituţiilor statului, de la colegii noştri de la frontieră, de la MAI, de la sănătate şi în special de la mediu - care ne oferă soluţii. Doamne fereşte în cazul apariţiei bolii! (...) Lupta cu această boală nu va fi o lună, o zi sau două luni. Polonia este infestată, Lituania, Letonia şi sunt ţări care au făcut şi ele eforturi considerabile. Noi suplimentăm şi încercăm să fim extraordinar de drastici. Am solicitat ANAF-ului să închidă posturile de trecere la frontieră. Vom solicita măsurile care trebuie şi facem apel la populaţie să le înţeleagă - vorbim de un efort unitar pentru a salva România", a afirmat şeful ANSVSA.
În urma discuţiilor, Comisia de agricultură se va adresa în scris instituţiilor implicate în prevenirea unei astfel de maladii, precum şi prim-ministrului, solicitând măsurile care se impun. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.