Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ - Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va coordona şi activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând Secretariatului de Stat pentru Culte, potrivit unei decizii a premierului Dacian Cioloş, publicată luni în Monitorul Oficial.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a acestei decizii, în scopul asigurării îndeplinirii priorităţilor majore din Programul de guvernare, Vasile Dîncu coordonează activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând următoarelor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; Ministerul Culturii; Ministerul Tineretului şi Sportului; Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic; Secretariatul de Stat pentru Culte.

Totodată, Vasile Dîncu avizează planurile de măsuri sectoriale, elaborate de instituţiile pe care le coordonează, şi urmăreşte îndeplinirea planurilor de măsuri sectoriale în domeniile dezvoltării locale, social, educaţional, cultural, cultelor şi tineretului şi sportului.

Această decizie modifică o altă decizie a premierului Cioloş, din 21 decembrie, prin care au fost stabilite atribuţiile lui Vasile Dîncu. Atunci, Dîncu a preluat coordonarea activităţilor Ministerelor Muncii, Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului, dar şi a Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.