Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 sep /Agerpres/ - Relaţia cu Franţa reprezintă o prioritate pentru România, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, iar şeful statului francez, Francois Hollande, a subliniat că Parteneriatul strategic dintre cele două ţări trebuie aprofundat.

Preşedintele Iohannis a arătat că ţara noastră are un parteneriat excepţional cu Franţa.

''Împărtăşim aceeaşi viziune despre dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic. Am discutat despre nevoia de a susţine şi aprofunda numeroase aspecte de succes ale cooperării sectoriale, unde aş menţiona cooperarea economică. Am fost de acord să intensificăm dialogul'', a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, unde a susţinut o declaraţie de presă alături de omologul său francez.

La rândul său, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a menţionat legăturile comune dintre România şi ţara sa, subliniind colaborarea româno-franceză atât la nivel politic, cât şi economic, cultural şi în domeniul apărării.

"Aici, în România, am impresia că mă aflu acasă", a afirmat Hollande.

Francois Hollande a arătat că în cadrul Parteneriatului strategic cele două ţări doresc să aibă politici comune, iar în domeniul economic Franţa să contribuie cu soluţii pe partea de noi tehnologii, mediu, transporturi.

Preşedintele Franţei a mulţumit României pentru solidaritatea arătată în cazul atentatelor, dar şi pentru sprijinul acordat în Mali. AGERPRES/(AS - autori: Cristina Tatu, Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.