COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 sep /Agerpres/ - Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că nu a primit o ofertă pentru a participa la campania electorală care urmează iar dacă ar avea de ales între o eventuală implicare în campanie şi finalizarea agendei de la minister ar opta, mai degrabă, pentru cea de-a doua variantă.

"Politică partinică şi implicare în alegeri este cu totul altceva. În acest moment eu cred că în lunile pe care le mai am eu mai am o promisiune importantă: legea salarizării unitare. Este destul de greu să cred că dacă plec înainte de campania electorală pot să vin cu o versiune pe acest proiect. Deci până la urmă în balanţă ar fi orice fel de soluţii partinice sau alte soluţii pe care le-aş putea avea pentru a fi implicat sau nu. Pe de altă parte, sunt totuşi nişte promisiuni şi nişte lucruri pe care m-am angajat să le fac...Deci dacă este să discutăm cum stau lucrurile în acest moment mai degrabă aş sta să îmi rezolv lucrurile pe care mi le-am asumat (...) Nu am luat o decizie dar v-am indicat că dacă ar fi să aleg între a-mi termina agenda şi a mă implica acum repede, zang-zang, într-o campanie, mai degrabă aş vrea să văd că îmi termin agenda. Până la urmă premierul a spus clar că este decizie individuală", a explicat Dragoş Pîslaru la postul de televiziune Digi 24.

În context, ministrul Muncii a arătat că nu a primit o ofertă concretă de a avea o poziţie în campanie.

"Este adevărat că odată de am făcut acest pas pentru, zic eu, binele ţării, deci a încerca să mă implic şi a-mi pune talanţii la bătaie, evident că aş fi deschis şi în continuare să pot participa la un fel de construcţie în această ţară. Nu mi-am pus însă problema, evident, de detaliu de acestea, cu ce partid, cum, în ce fel şi aşa mai departe pentru că nici nu apuc în agenda pe care o am", a mai spus Dragoş Pîslaru.

Pe lângă Legea salarizării unitare, Dragoş Pîslaru a mai menţionat reforma inspecţiei sociale şi proiectul cu privire piaţa forţei de muncă şi creşterea mobilităţii.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, la sfârşitul lunii trecute, că îi încurajează să candideze la alegerile parlamentare pe membrii echipei sale guvernamentale care doresc acest lucru, dar a precizat că aceştia trebuie să se retragă din Guvern atunci când începe campania electorală.

"Am văzut speculaţii, pentru că unii din membrii echipei guvernamentale au făcut anumite declaraţii. (...) Nu numai că nu mai am o problemă, chiar îi încurajez şi pe ei şi pe alţi tineri capabili, competenţi care doresc să schimbe România în bine, să se angajeze politic, dacă doresc, şi chiar la aceste alegeri. (...) Dacă membri ai echipei vor decide să candideze, dar nu pentru că le-o cer eu (...), i-am încurajat să facă politică, să o facă, însă, în momentul în care vor anunţa că participă la alegeri (...) se vor retrage şi vor merge în campania electorală", a afirmat Cioloş, la TVR.

Premierul a reiterat că, în ceea ce-l priveşte, nu se înscrie într-o formaţiune politică, nu îşi face un partid şi nici nu candidează la alegerile parlamentare din acest an. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.