COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oradea, 2 sep /Agerpres/ - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, consideră că bugetul pe 2017 trebuie asumat de viitorul Guvern, el afirmând că ar susţine blocarea la nivelul comisiilor parlamentare a unui eventual proiect de buget pe care actualul Executiv l-ar trimite în Parlament.

În context, Florin Iordache a afirmat că organizarea alegerilor pe 11 decembrie duce la o amânare a adoptării bugetului, până în luna februarie anul viitor.

"Principala lege pe care un guvern trebuie să o dea este legea bugetului şi de aceea mi se pare normal şi oportun să dăm posibilitate viitorului Guvern să vină în faţa Parlamentului cu legea prioritară, cea care vizează bugetul. De aceea, eu cred că, dacă alegerile erau ceva mai devreme, respectiv pe 27 octombrie sau 4 decembrie, puteam în acest an, pe de o parte, să validăm conducerile celor două Camere şi apoi, în intervalul 25-30 decembrie, să dăm votul pentru Guvern, Guvern care putea veni la începutul lunii ianuarie cu proiectul de buget. Aşa, pentru că alegerile sunt în 11 decembrie, în acest an, practic, nu putem decât să constituim Parlamentul şi să avem conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmând ca, la începutul anului viitor, în prima parte, să dăm un vot Guvernului, iar proiectul de Buget va veni destul de târziu, respectiv în luna februarie. Este o perioadă din an pierdută, dar repet, din punctul nostru de vedere trebuie să dăm posibilitatea viitorului Guvern să-şi susţină în faţa Parlamentului proiectul de buget", a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebat dacă ar susţine o eventuală blocare, la nivelul comisiilor parlamentare, până anul viitor, a unui eventual proiect de buget pe care actualul Guvern l-ar trimite în Parlament, acesta a răspuns: "Fără îndoială, da!".

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat joi că Executivul nu are căderea şi nici nu poate beneficia de încrederea de a lăsa moştenire un buget pentru anul viitor.

"S-a discutat despre asta, a zis cineva că Guvernul intenţionează să vină cu proiectul de buget în această sesiune de toamnă. Eu sper să nu o facă, sper, totuşi, să nu uite limitele mandatului pe care l-au avut. Guvernul actual nu are căderea, nici nu poate beneficia de încrederea de a lăsa moştenire un buget pentru anul viitor. Nu putem chema cetăţenii la vot să voteze programe de dezvoltare pentru România, după care, în 2017, să funcţionăm după un buget făcut de un Guvern care nu-şi asumă nicio responsabilitate", a afirmat Liviu Dragnea, la finalul întâlnirii cu grupurile parlamentare ale PSD, desfăşurată joi, la Parlament. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.