COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu 11 aug /Agerpres/ - Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, referindu-se la reportajul realizat de jurnaliştii de la Sky News, că autorităţile române au luat poziţie în acest caz şi a subliniat că este inadmisibil să existe asemenea atitudini prin care o ţară să fie denigrată fără dovezi.

Întrebat dacă autorităţile române au cerut explicaţii după reportajul realizat de Sky News, Cioloş a replicat: "Da. Domnul ambasador de la Londra a şi spus public iniţiativele pe care le-a avut şi pe măsură ce vom avea informaţii mai precise despre ce s-a întâmplat acolo şi eu am transmis că vreau să luăm poziţie pentru că e inadmisibil să existe astfel de atitudini din partea unei prese care este liberă. Nu poţi să denigrezi o ţară fără să ai dovezi atunci când vii cu anumite afirmaţii".

Ambasada României la Londra a anunţat, marţi, că a preluat poziţiile instituţiilor abilitate ale statului român (IGPR şi DIICOT) şi le-a transmis cu scop de drept la replică postului de televiziune Sky News, fiind totodată sesizată autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conţinutul reportajului Criminal Gang Selling Military Weapons, difuzat de respectivul post în ziua de 7 august, în care se prezintă presupuşi traficanţi de arme români.

Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, Ambasada arată că precizările autorităţilor române au fost transmise şi ministerului britanic al Afacerilor Externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate (National Crime Agency), iar în scrisorile remise entităţilor menţionate, reprezentanţa diplomatică a subliniat "caracterul imprecis, incomplet şi incorect al informaţiilor prezentate în reportajul menţionat, care nu susţin concluziile anchetei jurnalistice respective, şi care sunt de natură a proiecta o imagine negativă a României în rândul publicului britanic".

Procurorii DIICOT iau în calcul să extindă acuzaţiile şi pentru jurnaliştii britanici de la Sky News care au realizat reportajul privind traficul de arme din România, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

De asemenea, procurorii vor merge pe o nouă acuzaţie, respectiv infracţiuni contra securităţii naţionale prin comunicarea de informaţii false, prevăzută la art. 404 din Codul penal. AGERPRES/(AS - autor: Doroteea Purcărea, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.