COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 iul /Agerpres/ - Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat luni că la alegerile parlamentare va candida într-o filială unde nu este uşor pentru liberali şi a arătat că prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu va fi cu siguranţă pe liste.

"O să fiu pe o listă într-o circumscripţie unde va fi foarte greu pentru PNL. Nu mă duc într-o filială unde este uşor. În momentul acesta nu am să vă dau răspunsul", a spus Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, cu siguranţă, Cătălin Predoiu va fi în echipa PNL pe liste pentru Parlament.

"Nu am decis încă unde va candida fiecare, astfel încât încercăm să optimizăm scorul prin poziţionarea unor lideri ai partidului pe anumite liste, urmează să decidem unde vom candida fiecare dintre noi astfel încât să putem optimiza scorul de la locale", a arătat Gorghiu.

La rândul său, Vasile Blaga, copreşedinte al PNL, a precizat că va candida acolo unde a fost şi la alegerile precedente. El a candidat în judeţul Timiş la alegerile generale precedente.

În ceea ce priveşte o posibilă paritate între foştii membri ai PDL şi foştii liberali pe aceste liste, Blaga a precizat că nu se pleacă de pe această poziţie.

"Toţi suntem liberali. Azi, în momentul în care am discutat şi am validat în Comisia de unificare trei birouri politice judeţene restrânse, (...) am plecat de la ideea că nu mai pot fi parităţi. Între timp au fost alegeri locale, între timp au fost aleşi 1.086 de primari. (...) Le-am transmis la sfârşit colegilor parlamentari că doar cei care vor munci vor fi pe aceste liste pe poziţii aşa-zis eligibile, pentru că un lucru este simplu în politică - totul este pe adunare. Scorul partidului va fi suma rezultatelor organizaţiilor, astfel încât într-un judeţ în care avem şapte parlamentari va trebui să ia 70% pentru că au venit şi de la vechiul PDL, au venit şi de la vechiul PNL. (...) Dacă am gândi în ecuaţia aceasta, probabil că unii colegi gândesc, dar listele sunt judeţene, (...) vor fi 84 de capi de listă, ca să intri în Parlament îţi trebuie 15%, presupun că ne vom propune mai mult. (...) În general, cei care nu performează îşi propun foarte mult. (...) Ce s-a întâmplat cu USL-ul acum patru ani sunt convins că nu se va întâmpla în România în următorii 50 de ani", a afirmat liberalul.

El nu a dorit să facă un pronostic cu privire la scorul pe care PNL ar trebui să-l obţină la parlamentare.

"Când o să vă spună Dragnea ce face PSD, o să vă spun şi eu ce face PNL", a conchis Vasile Blaga. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.