COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 05 iunie, ora 12 – 05 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 iun /Agerpres/ - O moţiune de cenzură implică sigur alegeri anticipate, iar social-democraţii evaluează acest lucru, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"O moţiune de cenzură implică sigur alegeri anticipate şi noi acum evaluăm să vedem dacă ajungerea sau declanşarea alegerilor anticipate, care se poate întâmpla probabil în octombrie, ne mai poate ajuta cu ceva. Adică să scurtezi mandatul guvenului cu o lună, având un guvern cu puteri limitate, nu ştiu dacă este foarte bine. Discutăm realist. (...) Avem noi siguranţa că dacă îi dăm jos pe tehnocraţii ăştia nu vine o variantă mai rea? Pentru că nu desemnăm noi prim-ministrul şi nu avem în spate nişte alegeri, ca să poţi spune la Cotroceni - asta e majoritatea, ăsta e omul pe care îl propunem noi şi îl susţinem", a declarat Dragnea duminică seara, la România TV.

El a argumentat că nu are niciun fel de garanţie că, dacă PSD va da guvernul jos, preşedintele Klaus Iohannis pune prim-ministru pe cel propus de social-democraţi, "ca să-şi asume un guvern politic cu responsabilitate şi să stopeze ce e rău şi să urnească lucrurile".

"Singurul lucru pe care îl putem face - şi asta analizăm zilele astea - să declanşăm alegeri anticipate. Este singura variantă posibilă ţinând cont de conjunctura reală din ţară. Deci, eu sunt sigur că, dacă dăm guvernul jos şi mergem cu o propunere la Cotroceni, vom ajunge la anticipate, pentru că ne va face nişte propuneri pe care le vom pica şi vom ajunge la alegeri anticipate. Acum evaluăm, în aceste zile, dacă această variantă riscă să destabilizeze România, pentru că cel mai important pentru noi, cei care trebuie să decidem lucrul acesta, este ca România să nu intre în instabilitate. Din momentul acela, avem de pierdut toţi şi atunci n-o să mai vină nimeni la televizor şi o să-mi spună că am făcut bine, toată lumea o să ne ia cu pietre. Dar nu asta e important, ci să nu aruncăm ţara într-o aventură. Asta facem, dar nici nu mai pot în fiecare zi să spun de ce ne gândim la asta - şi chiar ne gândim cu seriozitate. Şi mie mi-ar fi uşor să spun, ca şi alţii, 'vrem moţiune de cenzură', dar, în momentul în care ai rostit-o, trebuie să se întâmple. Din acel moment intrăm într-o aventură pe care nu o mai controlăm noi, efectiv. Ceea ce va propune preşedintele Iohannis nu va fi acceptat de noi pentru că, dacă intrăm pe drumul ăsta, înseamnă că noi invalidăm ceea ce a propus. Dacă va veni iar cu Dacian Cioloş, ceea ce e foarte posibil, dacă va veni cu un alt tehnocrat celebru, extraordinar, de nu ştiu unde, noi să respingem", a adăugat preşedintele PSD. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.