Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 mai /Agerpres/ - Deputatul liberal Cezar Preda a declarat miercuri că la Comisia de control al activităţii Serviciului Român de Informaţii a ajuns un nou document de la SRI cu privire la dezinfectanţii din spitale, însă a subliniat că problemele legate de bacteriile din unităţile sanitare există de ani de zile, în ultimii patru ani fiind depuse peste 80 de interpelări ale parlamentarilor în acest sens.

"Ieri (marţi - n.r.), am discutat cu preşedintele comisiei (Georgian Pop - n.r.) şi mi-a spus că s-a primit documentul de la SRI, nu l-am văzut. (...) O să mă duc să-l văd şi eu", a spus Cezar Preda, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă zilele acestea s-a primit la comisie vreun document de la SRI pe tema dezinfectanţilor din spitale.

El a subliniat că instituţiile din sănătate sunt responsabile de problemele din domeniu, subliniind că parlamentarii au depus în ultimii patru ani peste 80 de interpelări cu privire la dezinfectanţi şi îmbolnăvirile din spitale.

"Lumea nu trebuie să aştepte de la comisie rezolvarea problemei Hexi Pharma şi a problemei infecţiilor în spitalele din România. Prim-ministrul a fost deja informat foarte precis de către SRI cu toate aceste informări pe care le-au făcut. A şi ieşit dl prim-ministru Cioloş acum două zile şi a spus clar că ştie, s-au primit informări, iar cei care spun că nu au primit mint. Mint bazându-se pe o lege care spune că nu poţi să desecretizezi decât în faţa unei instanţe speciale. Dar eu cred că toţi cei responsabili, în primul rând din Ministerul Sănătăţii, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică, din celelalte organisme de control nu şi-au făcut treaba ani de zile. Parlamentul acesta blamat de toată lumea a depus interpelări la Ministerul Sănătăţii şi la organe pe problema dezinfectanţilor din spitale şi a problemelor legate de îmbolnăviri în spitale. Sunt aproximativ 87 de interpelări în ultimii patru ani", a afirmat Preda.

El a precizat că interpelările au avut la bază reclamaţiile din spitale.

"Problemele legate de viruşi, bacterii în spitale sunt de ani de zile şi de fiecare dată deputaţii şi senatorii care au circumscripţii şi se întâmplă cazuri de deces sau de îmbolnăviri repetate sau de recidivă au semnalat. V-am dat un exemplu să vedeţi că aici este o problemă complexă de corupţie şi de incompetenţă", a spus Preda.

Liberalul a indicat că informările de la SRI au ajuns la beneficiari. "Noi nu avem putere de a schimba ceva, decât să vedem dacă aceste informări au ajuns acolo şi au ajuns acolo. De fiecare dată beneficiarii, fie că este preşedintele României, primul-ministru al României, miniştrii, preşedinţii de CJ şi prefecţi, cei care au ORNIS, au primit informări. Noi ştim că au primit informări. Nu le ştim conţinutul. (...) SRI nu face decât o prevenţie, nu poate să facă nici măcar o plângere penală, decât dacă este afectat serviciul şi se apară pe el", a arătat Preda.

El a afirmat că ar trebui transparentizată funcţionarea comisiei SRI astfel încât reacţia forului să nu mai fie în momente critice, ci să vină constant. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.