Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 mai /Agerpres/ - Valoarea totală a subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice în luna mai se ridică la 1.231.164 de lei.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) remis, joi, AGERPRES, cea mai mare parte a subvenţiei rezultate în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost acordată Partidului Naţional Liberal - 532.453,43 de lei.

Pe următoarea poziţie se află Partidul Social Democrat cu o subvenţie de 444.599,78 de lei, urmat de Uniunea Naţională pentru Progresul României - 207.153,87 de lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - 43.212,57 de lei şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 3.744,35 de lei.

AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat PNŢCD şi UNPR, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, a fost suspendată prin deciziile preşedintelui şi va fi păstrată în sumă de mandat, conform prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.