Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 mai /Agerpres/ - Deputaţii PSD au decis, marţi, în unanimitate, prezentarea la Biroul permanent a solicitării de revocare a lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor, a anunţat liderul acestora Marian Neacşu.

"Grupul a decis în unanimitate prezentarea la Biroul permanent a solicitării privind revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a dlui Valeriu Zgonea", a spus Neacşu.

El a arătat că nu s-a discutat şi despre un posibil înlocuitor.

"Trebuie să avem o decizie politică în BPN (al PSD - n.r.)", a adăugat el.

Potrivit acestuia, "un singur argument este cât se poate de evident" în privinţa lui Valeriu Zgonea: "nu mai este membru al PSD".

Întrebat dacă s-a discutat despre nominalizarea lui Victor Ponta la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Neacşu a spus: "Nu am discutat despre aceste lucruri. Recunosc, în calitate de conducător al lucrărilor din Cameră, am încercat să obţin un punct de vedere de la dl Ponta. Nu mi l-a dat".

Liderul deputaţilor PSD îl susţine pe Victor Ponta ca succesor al lui Zgonea şi nu crede că absenteismul acestuia sau dosarul sunt impedimente în această privinţă.

"Da, eu personal îl susţin. Cu ocazia asta are posiblitatea să îşi îmbogăţească palmaresul de prezenţă. Dl Ponta este parlamentar de trei sau chiar patru mandate, a fost secretar al Camerei Deputaţilor o bună perioadă de vreme. Cred că a fost 'updatat' la schimbările regulamentare. Nu cred că asta va fi o problemă", a motivat Neacşu. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.