Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 apr /Agerpres/ - Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a calificat joi drept un gest "foarte sănătos" demisia ministrului Muncii, Ana Costea.

"Este un gest foarte sănătos. Am criticat poziţionarea ministrului Muncii încă de alaltăieri, pentru că mie nu mi se pare firesc ca, la presiunea sindicatelor, să te transformi într-un sindicalist, în loc să-ţi discuţi toate poziţionările Guvernului aşa cum era firesc cu partenerii sociali, cu calm, cu linişte, cu soluţii. Eu cred că demisia survine din cauza faptului că a pus un întreg Guvern într-o postură care arată stângăcie, lipsă de autoritate a prim-ministrului şi care arată lipsă de soluţii la nivel guvernamental. Foarte bine că a făcut-o", a comentat Gorghiu.

La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a susţinut că ministrul Muncii trebuia să demisioneze deoarece a reuşit să nemulţumească pe toată lumea.

"Spuneam de ieri că ar trebui să demisioneze. Erau poziţii foarte diferite ale domniei sale faţă de cea a purtătorului de cuvânt al Guvernului, care spunea lucruri normale, că un drept câştigat este un drept câştigat şi că nu poţi să vii şi să tai din drepturile salariale ale unor categorii sociale. (...) A reuşit să nemulţumească pe toată lumea", a afirmat Blaga.

De asemenea, el a susţinut că "ar mai trebui umblat la remanieri".

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, şi-a înaintat joi demisia, care i-a fost acceptată de premierul Dacian Cioloş. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.