Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 6 apr - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Europa trebuie să afle că românii au plătit destul de scump decizia de ca poporul român să fie separat prin Pactul Ribbentrop-Molotov, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureşan la vernisajul expoziţiei "Masacrul de la Fântâna Albă. 75 de ani - pagina ascunsă a istoriei".

"Decenii întregi autorităţile sovietice şi apoi autorităţile ruseşti au încercat să ne convingă că în aprilie 1941 la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, nu a avut loc niciun masacru împotriva românilor care doreau să se întoarcă în patria mamă şi, 50 de ani după acel masacru, nu ne-a fost permis să aflăm, să vorbim, să menţionăm să discutăm despre această pagină neagră a istoriei românilor, uciderea a peste 3000 de români pe 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă. Am considerat necesar să organizăm astăzi această expoziţie aici pentru a ne aduce aminte, pentru a atrage atenţia şi colegilor din PE, din alte state membre ale Uniunii Europene, cu privire la acest masacru, comparabil cu masacrul împotriva elitei poloneze de la Katyn, tot din cel de-Al Doilea Război Mondial ", a declarat Siegfried Mureşan, marţi seară, cu prilejul lansării oficiale la Parlamentul European a expoziţiei.

El a adăugat că vrea, astfel, ca "Europa să afle că poporul român a plătit destul de scump o decizie, decizia de a separa poporul român prin Pactul Ribbentrop-Molotov".

"Decizie pe care noi nu am vrut-o nu am fost consultaţi, nu am participat, decizie, evident luată împotriva voinţei noastre(...) Cred că ne vom îndeplini obiectivul de-a lungul acestei săptămâni de a aduce acest masacru într-o oarecare măsură în conştiinţa colegilor din alte state", a declarat Mureşan.

El a precizat că, "în 1939, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1940 România a fost nevoită să cedeze nordul Bucovinei şi Basarabia Uniunii Sovietice".

"Drepturile populaţiei majoritare din aceste regiuni româneşti ale lumii au fost evident îngrădite, încălcate. În 1941 în zilele de zilele de sărbătoare, de Paşte, autorităţile sovietice au răspândit vorba în rândul populaţiei române care, evident, aspira să revină la patria mamă că întoarcerea este posibilă. Ca urmare, 3000 de oameni s-au pornit la drum pe cale paşnică din sate de pe Valea Siretului, din nordul Bucovinei, spre patria mamă. Ostaşii sovietici i-au aşteptat aceşti oameni care mergeau paşnic pe jos la trei kilometri de graniţa României, i-au atacat cu arme, i-au mitraliat, i-au ucis, i-au îngropat, pe unii ucişi, pe unii chiar de vii, doar răniţi, în gropi comune pregătite, din ceea ce a fost evident un masacru pregătit şi începutul unei lungi perioade de prigonire a românilor din Basarabia şi Bucovina", a declarat Mureşan.

El a explicat că efortul pentru organizarea expoziţiei a fost unul considerabil, având vedere că pentru alegerea celor aproape 100 de fotografii prezentate în cadrul expoziţiei au fost evaluate "peste 4000 de fotografii din arhive din România, din Republica Moldova şi de la Cernăuţi".

Mureşan a mulţumit, în context, celor două coordonatoare ale proiectului Diana Postică şi Stela Culic, precum şi deputatului Eugen Tomac, iniţiator alături de el ai expoziţiei.

El a explicat că Tomac nu a reuşit să ajungă la eveniment având în vedere că dinspre Bucureşti "avioanele nu au călătorit astăzi (marţi - n.r.) cum trebuie" spre Bruxelles.

"Dar, mă bucur că sunteţi aici un grup de oaspeţi din România şi un grup de tineri din Republica Moldova. Prin invitarea tinerilor din Republica Moldova am vrut să dau un semnal clar că românii de dincolo de Prut sunt parte a istoriei românilor, sunt parte a viitorului românilor. Vreau ca şi voi, la fel ca noi, să fiţi parte a Europei, să trăiţi într-o Europă liberă, prosperă, sigură", a mai declarat europarlamentarul.

În cadrul evenimentului, preşedintele Institutului "Fraţii Golescu", Mihai Nicolae, a declarat că "fenomenul Fântâna Albă reflectă cel mai bine toate turbulenţele celei de a doua jumătăţi a războiului şi a secolului XX".

"Între 1940, când se întâmplă această abominabilă crimă, şi până după Revoluţie nu puteam vorbi, nu se putea menţiona, nu scria nimeni. Aşa că nu avem foarte multă istoriografie, nu avem foarte multă cercetare. În acelaşi timp, trebuie spus că, până în 1990, nici vorbă să se poată discuta sau să poată fi abordat subiectul, iar după '90 vecinii noştri ucraineni, pentru o scurtă perioadă, au blocat orice încercare de dialog, de înţelegere a acestui fenomen, a acestui masacru. După aceea, înţelegând că nu e vorba de răspunderea lor, au început să producă mai multe file la dosarul respectiv", a declarat Nicolae.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul Theodor Stolojan, prezent la eveniment, a declarat că o carte apărută recent în librăriile din România, a lui Mihai Sturza, "Basarabia. Documente istorice", demonstrează "mârşăvia care a fost la vremea respectivă vizavi de Basarabia şi de România şi acea înţelegere sinistră dintre două regimuri dictatoriale, Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică".

"O doua carte care face referire la acest fenomen - Fântâna Albă - este o carte care a apărut mai demult în România, dar este o carte care trebuie citită de oricine vrea să cunoască istoria a ceea ce s-a întâmplat după intrarea Uniuni Sovietice, în 1940, în Basarabia. Este o carte scrisă de Aniţa Nandriş-Cudla, "Douăzeci de ani în Siberia".

"Ceea ce s-a întâmplat în 1941 a fost premeditat de către stăpânirea sovietică pentru a le da impresia că pot pleca, deoarece numai în acest fel acei 3.000 de oameni s-au hotărât să plece, să se ducă spre graniţă, când ştiau foarte bine care pot fi consecinţele. Lor li s-a spus practic că pot trece în România şi apoi s-a întâmplat acest masacru", a mai declarat europarlamentarul. AGERPRES/ (A,AS- autor: Daniel Florea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.