Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 1 apr /Agerpres/ - Preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Ciprian Dobre, a anunţat, vineri, că liberalii vor solicita anumite modificări legislative astfel încât să fie eliminate unele categorii de incompatibilităţi care se aplică aleşilor locali.

El a precizat că Biroul Politic Naţional al partidului a votat o rezoluţie în acest sens, care va fi supusă aprobării în cadrul şedinţei Ligii Aleşilor Locali.

"Primul punct al rezoluţiei vizează descentralizarea unora dintre deciziile care azi se iau din birouri de undeva din Bucureşti. Această moştenire etatistă pe care România o are persistă după 26 de ani. Celor de la Bucureşti le e frică că dacă vor descentraliza deciziile (...) înseamnă că-şi pierd scaunul. Nu este aşa. Puterea statală are două mari componente - cea centrală şi cea locală", a afirmat Dobre.

În ceea ce priveşte situaţia incompatibilităţilor pentru aleşii locali, el a explicat că modificările pe care le propune PNL vizează "eliminarea unui concept unic în lume descoperit în România - incompatibilitatea între un interes public şi un interes public".

"Vom solicita grupului parlamentar al PNL modificarea Legii 215 prin care şi azi se prevede incompatibilitatea unui consilier local de a vota viceprimar în consiliu dacă el e persoana care aspiră la acest titlu şi acelaşi lucru la consiliul judeţean. (...) A doua incompatibilitate e legată de o modificare a Legii 131 prin care solicităm ca primarii, viceprimarii şi preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să poată face parte din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale de interes local, regiilor autonome de interes local, în special atunci când vine vorba despre utilităţi", a afirmat Ciprian Dobre.

El a adăugat că Biroul Politic Naţional al PNL a mai votat, vineri, două rezoluţii. Una privind discrepanţele dintre mediul rural şi cel urban, iar cealaltă referitoare la cota de gen pe care partidul a impus-o şi care prevede ca 30% dintre candidaţii liberali la consiliile locale şi cele judeţene să fie femei. AGERPRES/(A - autor: Cătălin Alexandru, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.