COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 mar /Agerpres/ - Fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terase acoperite sau descoperite cu maximum trei pereţi, se arată într-o propunere legislativă depusă la Senat.

Propunerea legislativă privind completarea art.3 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care este iniţiată de şase senatori PSD, va intra în dezbaterea Senatului ca primă Cameră sesizată.

Modificarea propusă a fi adusă Legii 349/2002 prevede că "fumatul este permis în spaţiile destinate teraselor unităţilor de alimentaţie publică acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, precum şi în spaţiile destinate şi autorizate pentru funcţionarea cazinourilor".

Potrivit expunerii de motive semnate în numele iniţiatorilor de senatorul Marius Bota, recentele modificări ale legii menţionate adoptate de Parlament "au iscat deja numeroase nemulţumiri în rândul fumătorilor".

"Prin această propunere legislativă dorim să venim în sprijinul patronilor unităţilor de alimentaţie publică, mai ales al celor care nu au posibilitatea să modifice spaţiile existente, astfel încât în spaţiile teraselor acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, să fie permis fumatul, în cazinouri unde sunt săli de joc în care consumul de băuturi alcoolice este permis, iar majoritatea consumatorilor doresc să fumeze. Înaintăm această propunere legislativă şi la solicitarea mediului de afaceri, deoarece, după adoptarea legii antifumat, s-au resimţit modificări semnificative ale câştigurilor lunare ale acestora'', se arată în expunerea de motive a propunerii legislative depuse la Senat. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.