Călin Popescu Tăriceanu: PNL-ul a devenit un fel de ascunzătoare pentru foștii pedeliști

 •  Politică
628 afişări

Aflat la Arad pentru a lua parte la lansarea candidaților de primari pentru municipiul reședință de județ și alte 24 de localități arădene, copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, vineri, că ALDE este singurul partid de centru- dreapta din România, PNL-ul devenind un fel de 'ascunzătoare' pentru foștii 'pedeliști'.

b78398a9-4704-470f-92d8-f1cda1c113ec

"Am constatat cu regret că PNL a devenit un fel de perdea în spatele căreia se ascund foștii pedeliști, personaje compromise în guvernarea Băsescu — Boc din perioada 2009 — 2012, când cetățenilor le erau impuse curbe de sacrificiu — ne aducem aminte de tăierile salariilor în sectorul public, de tăierile pensiilor — timp în care Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților a fost alimentată cu un miliard de euro pentru satisfacerea camarilei PDL. Sigur că oamenii compromiși în acea perioadă aveau nevoie de un loc unde să se stea să se curețe, iar acesta este astăzi, practic, PNL-ul", a declarat, într-o conferință de presă, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a susținut că și la nivelul administrației locale, PNL-ul este astăzi, mai degrabă, 'Partidul Național Neliberal', reprezentat la Arad de 'domnul Falcă și la Cluj de domnul Boc' — doi dintre exponenții cei mai cunoscuți ai fostului PDL.

"Același lucru poate fi observat și la nivel central, leadershipul național al PNL-ului, compromis în bună măsură, principalii lideri înregistrând scoruri între 11 și 7 %, mult sub cota partidului. În aceste condiții, nu văd un viitor prea bun pentru PNL, care totuși a fost un partid care s-a remarcat prin modernizarea României, iar după 1990 prin susținerea valorilor democratice pe care s-a clădit țara noastră după căderea comunismului", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

AGERPRES/(A — autor: Ioan Weisl, editor: Elena Stanciu, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres