Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 23 mar - Trimisul special al AGERPRES, Cătălin Alexandru, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Palatul Prezidenţial din Ankara, cu 21 de salve de tun, fiind organizată o ceremonie militară la care au participat 132 de soldaţi.

În cadrul ceremoniei s-au intonat imnurile naţionale ale celor două ţări, iar şeful statului român a salutat garda de onoare. Un element de culoare al evenimentului l-a constituit un grup de soldaţi turci costumaţi în uniforme militare istorice reprezentând cele 16 regiuni ale acestui stat.

În prima parte a zilei, preşedintele Iohannis a mers la Biserica ''Sfânta Muceniţa Paraschevi'' din Istanbul, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi lăcaş de cult al comunităţii româneşti din acest oraş. De asemenea, Iohannis a vizitat, la Istanbul, Moscheea Albastră şi Muzeul Sfânta Sofia.

După-amiază, şeful statului s-a deplasat la Ankara, unde a depus o coroană de flori la Mausoleul Ataturk şi a semnat în cartea de onoare. Tot la Ankara, Iohannis a depus o jerbă de flori şi la locul atentatului terorist din 13 martie.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până joi o vizită oficială în Turcia. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.