Băsescu: Solicitarea de obținere a cetățeniei moldovenești am făcut-o în spiritul celor afirmate când eram președinte

 •  Politică
517 afişări

Fostul șef al statului Traian Băsescu a confirmat că a depus o solicitare în sensul obținerii cetățeniei moldovenești și că a făcut demersul în spiritul celor afirmate pe acest subiect când era președintele în funcție al României.

04b1ad23-bfb9-4e96-b725-edac86a517f0

"Solicitarea am făcut-o în spiritul a ceea ce am declarat când eram președinte în funcție, că mi-aș dori să am și cetățenia Republicii Moldova", a declarat Traian Băsescu, vineri seară, într-o conferință de presă.

Surse politice declarau anterior, pentru AGERPRES, că președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, și soția acestuia, Maria, au depus săptămâna trecută la autoritățile de la Chișinău cereri de obținere a cetățeniei moldovenești.

Traian Băsescu a declarat în mai multe rânduri că, după ce își va încheia mandatul de președinte al României, va cere cetățenia Republicii Moldova, în semn de respect și dragoste pentru Moldova de peste Prut și pentru oamenii ei.

Președintele moldovean Nicolae Timofti sublinia, în 2014, că Băsescu ar putea primi oricând cetățenia moldovenească.

''Având în vedere că dumneavoastră ați oferit multor cetățeni moldoveni cetățenia României, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetățenia Republicii Moldova. Vreau să vă mulțumesc și să vă doresc sănătate și succes'', a spus atunci Timofti.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres