Viorel Dosaru a fost eliberat din funcția de subsecretar de stat la MAI

 •  Politică
1216 afişări

Subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Viorel Dosaru a fost eliberat joi din funcție printr-o decizie a premierului Dacian Cioloș, publicată în Monitorul Oficial.

8b4db426-61d8-43b2-814e-2a5f298c9d8b

Oficiali din MAI declarau miercuri pentru AGERPRES că subsecretarul de stat în MAI Viorel Dosaru și-a depus cererea de pensionare. ''Pentru a evita orice prejudiciu de imagine adus MAI, Viorel Dosaru, subsecretar de stat în MAI, și-a depus astăzi cererea de pensionare. În acest moment nu a fost audiat și nu are nicio calitate în dosarul deschis de ÎCCJ'', precizau oficialii citați.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, vinerea trecută, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care au calitatea de intimat 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, printre care și Viorel Dosaru.

Tot joi a fost eliberat la cerere din funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare și planificare la Ministerul Apărării Naționale, Valeriu Nicuț.

Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, Liviu Sorin Iolu a fost numit de Dacian Cioloș consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru.

AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Cristina Tatu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres