Kelemen Hunor: Până în 17 aprilie organizațiile trebuie să își caute candidați și să elaboreze proiecte pe localități

 •  Politică
2219 afişări

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat sâmbătă, la Târgu Mureș, în cadrul ședinței Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) că până în data de 17 aprilie toate organizațiile județene trebuie să își caute candidați, iar cele locale trebuie să elaboreze proiecte individuale, pe localități, în funcție de priorități.

d8e314c5-9855-4fb5-8386-a5e71682c2ac

'Am dat termen până în 17 aprilie pentru organizațiile județene să își caute candidați. Avem trei modalități de la alegeri directe, prealegeri directe, până la selectarea candidaților în alegerile generale. Sunt convins că vom avea candidați credibili. E greu să mergi în alegerile locale și în campania electorală la locale cu un singur proiect, pentru că o anumită comunitate, o anumită localitate are o priorități bine definite, probleme bine definite, iar o altă comunitate poate chiar apropiată are alte priorități, acolo deja investițiile în infrastructură sunt rezolvate și poate problemele sociale și culturale sunt mai importante și noi vrem să tratăm foarte segmentat și foarte bine țintit aceste comunități și această campanie. De aceea e nevoie de proiect specific pentru fiecare localitate', a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a spus că în data de 23 aprilie, când va avea loc o nouă reuniune a CRU, la Satu Mare, toate aceste aspecte vor fi clarificate, chiar dacă presupune o muncă enormă.

'Vreau să câștigăm alegerile, să asigurăm o reprezentare proporțională și oamenii noștri trebuie să știe că în afară de binele comun și de a sluji interesul societății alte priorități nu există și nu vor exista', a accentuat Kelemen Hunor.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres