COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 14 Intre 14:45 si 15:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Suceava, Județul Iaşi; COD GALBEN: 24-06-2025 ora 14 Intre 14:15 si 15:15 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Iaşi; COD GALBEN: 24-06-2025 ora 13 Intre 13:35 si 17:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...65 km/h. in Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților, Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților, Județul Sibiu;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 feb /Agerpres/ - Deputatul ALDE Graţiela Gavrilescu îi solicită demisia ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, pentru modul în care a gestionat situaţia copiilor cu sindrom hemolitic-uremic.

"Au trecut mai bine de 10 zile de la izbucnirea crizei copiilor infectaţi cu - se pare?! - bacteria E-coli, zile în care starea sănătăţii acestora s-a agravat. Din păcate, doi dintre micuţii pacienţi nu au putut fi salvaţi, iar pentru ceilalţi - prognosticul medicilor este rezervat, boala având o evoluţie extrem de agresivă. Tinerii părinţi din toată ţara deja se tem pentru sănătatea copiilor lor, neştiind care a fost sursa de contaminare de care ar trebui să se ferească. Doi nou-născuţi decedaţi şi alţi 10 - în stare foarte gravă - din cauze încă necunoscute reprezintă o situaţie extrem de periculoasă, o situaţie de criză care vă depăşeşte!", susţine Graţiela Gavrilescu într-un comunicat al ALDE transmis marţi AGERPRES.

Ea îi adresează şi o serie de întrebări ministrului Sănătăţii, legate de măsurile care, în opinia sa, nu au fost luate.

"De ce nu aţi declanşat alerta epidemiologică? Cine coordonează celula de criză? De ce nu aţi anunţat populaţia ce măsuri suplimentare ar trebui să ia pentru a preveni îmbolnăvirile? Şi, mai ales, cine sau ce vă opreşte, dacă simţiţi că nu puteţi controla şi coordona această situaţie de criză, să apelaţi la omologii dumneavoastră de peste hotare, care ne-ar putea veni în ajutor? Oare aceşti copii, care depind de noi sută la sută, nu merită toată atenţia dumneavoastră?", spune Gavrilescu.

Deputatul ALDE critică unele afirmaţii făcute de Patriciu Achimaş-Cadariu. "Cine vă dă dumneavoastră dreptul să ne reproşaţi că "ventilăm emoţional", în contextul în care aveţi responsabilitatea morţii din cauze necunoscute a doi nou-născuţi şi a sorţii altor 10, aflaţi, din aceleaşi cauze necunoscute, pe ventilaţie artificială şi dializă?", afirmă Gavrilescu.

Ea îi transmite ministrului Sănătăţii să se retragă la Cluj "prin demisie, cât încă nu este prea târziu!".

"Lăsaţi portofoliul liber pentru un înlocuitor competent, de urgenţă!", adaugă Gavrilescu.

Nu în ultimul rând, ea face un apel la premierul Dacian Cioloş pentru rezolvarea situaţiei. "Contez pe autoritatea dumneavoastră şi pe experienţa pe care o aveţi pentru a debloca ancheta epidemiologică şi a face toate demersurile pentru identificarea şi stingerea focarului", mai afirmă deputatul ALDE. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.