COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Timişoara, 29 ian /Agerpres/ - Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, după ce a fost distins de Universitatea de Vest cu titlul de Doctor Honoris Causa, că se simte "aproape" de România şi de Timişoara.

"Este o mare onoare şi o mare satisfacţie, pentru că am primit această distincţie care mă face acum membru al comunităţii academice a Universităţii de Vest din Timişoara. (...) Această distincţie înseamnă foarte mult pentru mine, ţinând cont că vine din partea unei instituţii de învăţământ şi cercetare foarte importantă, dintr-o ţară pe care o admir şi pe care o iubesc, România. (...) Sunt foarte încântat să fiu azi, aici, în Timişoara, unul dintre cele mai importante oraşe româneşti, un oraş cu o istorie importantă, cu o tradiţie a multiculturalismului, (...) un oraş al cărui nume este legat de Revoluţia română şi de democraţie. Fiind portughez, ştiind ce înseamnă să vezi căderea unui regim autoritar, cum s-a întâmplat şi în ţara mea în 1974, mă simt aproape de Timişoara şi de România. Mă simt aproape de cei ce odată au fost tineri, cum am fost şi eu la 18 ani, şi am putut vedea căderea unui regim autoritar şi naşterea unei democraţii", a spus Barroso, la Universitatea de Vest.

După ce a mulţumit comunităţii academice a Universităţii pentru distincţia primită, Jose Manuel Barroso a ţinut să remarce prezenţa la eveniment a premierului Dacian Cioloş, afirmând că, aşa cum îl cunoaşte, de la Comisia Europeană, pe actualul prim-ministru, Guvernul român se află "pe mâini bune".

"Vreau să adresez mulţumiri speciale unui prieten al meu, care a venit astăzi, la Timişoara, pentru a fi prezent la acest eveniment: actualul prim ministru, Dacian Cioloş, care a lucrat la Comisia Europeană, din 2009 până în 2014, şi, cunoscându-i competenţele, integritatea şi entuziasmul, sunt sigur că Guvernul român este pe mâini bune. Îţi doresc, Dacian, toate cele bune în îndeplinirea funcţiei pe care o ocupi acum!", a spus Barroso.

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) i-a acordat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Aula Magna a instituţiei academice timişorene. AGERPRES/(AS - autor: Doroteea Purcărea, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.