COD GALBEN: 02-05-2025 Intre 05:10 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 ian /Agerpres/ - Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a acuzat, vineri, administraţia bucureşteană de risipirea banului public.

"Rapoartele Curţii de Conturi au oferit o radiografie tristă despre felul în care, în ultimii şapte ani, banul public a fost batjocorit de o administraţie de stânga. (...) Administraţia de stânga a îngropat la propriu miliarde de lei în cimitire, răsaduri de flori, conducte care sunt, de fapt, nişte imense site, pentru că, de altfel, cât timp nu investim în reabilitarea conductelor prin care circulă agentul termic în Bucureşti în realitate subvenţionăm risipa, în spectacole pretins culturale, dar care în fapt nu au reprezentat decât uneori recorduri de prost gust", a susţinut Buşoi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, nu a existat transparenţă în decizia privind felul în care se construieşte bugetul Bucureştiului.

"Nu au existat priorităţi clare ale bugetului Bucureştiului. (...) Bugetul a fost fragmentat în foarte multe zone, unele dintre ele fiind special construite pentru a genera cheltuieli dubioase, unele dintre aceste cheltuieli fiind astăzi sub ancheta instituţiilor statului. Al patrulea lucru extrem de grav este cel al pierderii fondurilor europene", a susţinut Buşoi.

El a arătat că 30 de milioane de euro sunt pierduţi pe proiectele din Programul Operaţional Regional, iar studiul de fezabilitate pentru autostrada suspendată a costat 4 milioane de euro.

"Cred că ar trebui o dezbatere cu organizaţiile nonguvernamentale, cu jurnaliştii şi văzut în ce măsură o platformă foarte prietenoasă, cel puţin pe marile direcţii de cheltuire a banului public, se poate imagina pe site-ul Primăriei Capitalei. Dacă nu va fi posibil din punct de vedere tehnic să se întâmple acest lucru până pe 5 iunie, eu îmi asum ca un prim pas important în următorul mandat să realizăm această platformă de transparentizare", a declarat Buşoi.

Liberalul este de părere ca toţi aceia care vor să îşi asume conducerea Bucureştiului trebuie să vină cu priorităţi clare.

"Am spus că Bucureştiul are nevoie de un spital care să rezolve marile probleme de sănătate, care să fie un exemplu pentru celelalte spitale de a-şi îmbunătăţi activitatea. O să pornesc de la 1 februarie o campanie de consultare a bucureştenilor, să le explic acest proiect şi în acelaşi timp să văd în ce măsură sunt de acord, pentru că, dacă nu li se pare important acest proiect, sunt poate alte priorităţi pe care trebuie să le avem în vedere. Marile probleme legate de trafic, consolidarea clădirilor în centrul istoric sunt lucruri care înseamnă un efort bugetar şi ele nu pot fi făcute decât dacă bucureştenii sunt de acord cu acest lucru", a afirmat Buşoi.

În opinia sa, este important ca în perioada următoare să fie organizată o dezbatere şi pe bugetul anului 2016. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.