Tobă și ambasadorul Franței au discutat intensificarea schimbului de informații între structurile polițienești

 •  Politică
272 afişări

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a avut, joi, o întrevedere cu ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul, ocazie cu care cei doi oficiali au discutat despre intensificarea schimbului de informații între structurile polițienești din cele două state, în actualul context de securitate existent la nivel european.

4601dba3-b18a-45f3-87d2-638df01bce24

Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, în cadrul întâlnirii, a fost evidențiată excelenta cooperare dintre cele două ministere de Interne, cu accent pe latura operativă, care a condus la înregistrarea de progrese semnificative în combaterea infracționalității, un exemplu în acest sens fiind misiunea celor 36 de polițiști români care își desfășoară în prezent activitatea în Franța.

''Totodată, aceștia au evidențiat faptul că va fi continuată valorificarea relațiilor privilegiate dintre România și Republica Franceză, atât în plan bilateral, în lumina Parteneriatului strategic dintre cele două state, cât și la nivelul Uniunii Europene'', se mai arată în comunicatul citat.

În prezent, 36 de polițiști români își desfășoară activitatea în Franța. Dintre aceștia, 20 sunt specializați în combaterea infracțiunilor judiciare și de crimă organizată. Misiunea se va încheia la sfârșitul lunii ianuarie. Alți 16 ofițeri de poliție români se află în alte misiuni sub coordonarea autorităților franceze până la sfârșitul lunii mai.

AGERPRES/(AS — autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Mihaela Pană)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres