COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 09-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:00 se va semnala averse torențiale care vor acumula 35...45 l/mp, izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, vijelie in Județul Giurgiu, Județul Teleorman; COD GALBEN: 09-06-2025 ora 15 Intre 15:50 si 20:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Dolj, Județul Mehedinţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 ian /Agerpres/ - Peste 250 milioane de lei au fost investiţi în ultimii ani în 400 platforme online care vizează îmbunătăţirea managementului documentelor sau realizarea unui proces decizional participativ în administraţia centrală, informează Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC).

Datele provin din centralizarea informaţiilor transmise MCPDC, la preluarea mandatului Guvernului Dacian Cioloş, în decembrie 2015.

Peste 80% din aceste fonduri provin din surse externe nerambursabile.

Principala concluziei a analizei făcute de MCPDC este că niciuna dintre platformele online dezvoltate de administraţia publică nu promovează un spaţiu prietenos pentru dezbateri şi comunicare publică eficientă cu cetăţenii.

Cea mai mare investiţie s-a făcut la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) - platforma e-România/Forumul Democraţiei Participative, cu un buget de 52.106.360 lei, conform datelor comunicate de MCSI, platforma fiind predată reprezentanţilor Ministerului în 2013.

Cele mai multe asemenea investiţii, cu finanţare externă (din punct de vedere al numărului de aplicaţii) s-au făcut la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administra?iei Publice (MDRAP) - 11 aplicaţii/platforme online şi la Ministerul Justiţiei (MJ), care a alocat peste 20.000.000 lei pentru implementarea Portalului N-Lex, pentru asigurarea accesului rapid la legislaţia naţională şi internaţională, prin portalul european N-Lex.

La polul opus, conform datelor furnizate de ministere, se află Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi Ministerul Fondurilor Europene (MFE), care nu deţin platforme altele decât site-urile instituţiilor.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) este în topul instituţiilor centrale, ca număr de instrumente online realizate - 40, dintre care 2 sunt în construcţie, toate fiind realizate de personalul MApN.

Ministerul pentru Consultare Publică susţine că a primit răspuns la solicitarea sa doar de la 12 ministere.

MCPDC mai susţine că majoritatea acestor instrumente online de comunicare sunt orientate către afişare/publicare a informaţiilor din domeniul de activitate al acestor entităţi, astfel încât dezvoltarea unei platforme prietenoase menită a stimula consultarea publică rămâne în continuare o provocare.

La nivel minimal, conform prevederilor Legii nr. 52/2003, legea privind transparenţa procesului decizional, ministerele afişează (pentru o perioadă medie de 10 zile) proiectele de acte normative pentru eventuale sugestii de la cetăţeni, însă practici de autentică consultare publică, mai ales prin instrumente online de comunicare, se întâmplă mai degrabă ocazional.

Situaţia detaliată a acestor platforme, la preluarea mandatului Guvernului Cioloş, este disponibilă la următoarea adresă: https://goo.gl/jMTZR9.

Potrivit MCPDC, având în vedere intenţia Cancelariei primului-ministru de a dezvolta o platformă online care să le permită cetăţenilor să transmită propuneri, idei, iniţiative pe domenii de interes guvernamental, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic îşi concentrează acum atenţia atât asupra lansării propriului site, realizat cu resurse minimale şi prin folosirea de muncă voluntară, pentru promovarea de dezbateri specifice, cât şi asupra conjugării eforturilor de consultare publică cu cele ale Cancelariei.

"Din datele autorităţilor centrale comunicate, concluzionăm că niciuna dintre aceste aplicaţii/platforme nu corespund scopului MCPDC de a promova un spaţiu prietenos pentru dezbateri inclusiv de a facilita o comunicare publică eficientă, urmând să analizăm alături de Cancelaria Primului-Ministru dezvoltarea unuia dintre instrumentele online de comunicare pe care aceasta urmează să le implementeze. MCPD va realiza periodic această monitorizare în scopul eficientizării investiţiilor din acest domeniu şi a identificării acelor aplicaţii/platforme nefuncţionale", mai declară MCPDC. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.