Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 dec /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi mai multe decrete prin care promulgă o serie de legi ce reglementează, printre altele, domeniul fiscal-bugetar, dar şi relaţiile cu alte state sau organisme internaţionale.

Astfel, Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea ordonanţei 25/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiilor Ministerului Justiţiei la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

De asemenea, Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii privind declararea zilei de 21 martie ca Sărbătoarea Sosirii Primăverii pentru membrii minorităţii tătare turco-musulmane din România - denumită Nawrez.

A mai fost promulgată şi legea pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

Legea pentru aprobarea ordonanţei 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi unele măsuri de corelare legislativă a primit şi ea acordul preşedintelui. La fel, legea pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Albania în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 27 februarie 2015.

Şeful statului a mai semnat şi legea pentru modificarea articolului 2 alineatul (1) din legea 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.