Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 nov /Agerpres/ - Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, consideră că, "după carnagiul de la Paris, Europa se va schimba iremediabil".

"Sper să nu o facă în direcţia anilor '30 şi sper din tot sufletul că va rămâne ataşată valorilor democraţiei. Oricum, Europa este azi în război. Un război cum nu a mai cunoscut şi pentru care este nepregătită psihologic. Dacă actuala garnitură de politicieni nu va reuşi să găsească o soluţie potrivită felului în care sunt construite azi instituţiile şi mentalul colectiv european, prevăd vremuri în care valorile noastre comune vor apune. Ar fi trist ca lucrul la care ţinem cel mai mult - libertatea - să fie cel la care să renunţăm pentru a face faţă acestei nebunii. Nu am niciun fel de pregătire în domeniul securităţii naţionale şi, de aceea, nu ştiu ce ar trebui să facem acum. Dar un lucru îl ştiu: am trăit 30 de ani într-un sistem în care libertatea a fost tot ce ne doream mai mult. Nu putem lăsa tenebrele terorismului să ne ia spiritul liber al omului european. Pentru că abia atunci au învins", a scris Pambuccian sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

Mai multe atentate teroriste au fost comise vineri seară la Paris, în locuri diferite, de la Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, la zona centrală din apropiere de Piaţa Republicii, unde se află şi redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros în luna ianuarie, potrivit AFP. Bilanţul provizoriu al atentatelor teroriste este de 128 de morţi şi 180 de răniţi, dintre care cel puţin 80 în stare gravă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.