Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 nov /Agerpres/ - Vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru consideră că e posibil ca pentru solicitarea PNL de amânare a includerii moţiunii PNL pe ordinea de zi a plenului să se întrunească un consens al liderilor politici, dar din punct de vedere al legalităţii moţiunii, Biroul permanent al Senatului trebuie să ia luni o decizie.

"Există în general ideea ca mâine să se desfăşoare doar activităţi obişnuite, iar moţiunea să se lase pentru poimâne. Dar până nu adoptăm o hotărâre în Biroul permanent, nu pot nici să confirm, nici să infirm. Aşteptăm şi decizia liderilor politici. PNL vrea să amâne din cauza tragediei, dar se apreciază că moţiunea are în conţinutul ei chestiuni neconstituţionale şi că nu ar trebui introdusă pe ordinea de zi. Asta rămâne în discuţie luni, dacă o punem sau nu pe ordinea de zi pe considerente de legalitate. Pe considerente de oportunitate, e posibil un consens politic, să nu fie mâine niciun fel de lucruri legate de adversităţi politice. (...) Posibil să se pună poimâne sau să se amâne. Există termene constituţionale şi regulamentare foarte clare. O să vedem. Nu cred că nu găsim o soluţie", a afirmat duminică, pentru AGERPRES, Ioan Chelaru.

Pe site-ul Senatului, pe ordinea de zi a plenului de luni, 2 noiembrie, de la ora 16,00, sunt incluse dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în exercitarea funcţiei publice".

Documentul, depus săptămâna de trecută, este semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi.

Partidul Naţional Liberal a hotărât să solicite Biroului permanent al Senatului amânarea cu o săptămână a dezbaterii privind moţiunea simplă depusă de grupul senatorilor liberali.

"Respectăm această perioadă de doliu naţional şi suntem sufleteşte alături de cei loviţi de tragedia de vineri seară din Bucureşti", se arată înt-un comunicat de presă al PNL. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.