Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 oct /Agerpres/ - Votul prin corespondenţă va fi aplicat doar alegerilor parlamentare, a decis marţi Comisia parlamentară pentru cod electoral, care a adoptat un amendament propus de PSD în acest sens.

Preşedintele comisiei, Gabriel Vlase, a spus că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă va fi unul pilot, iar votul prin corespondenţă se va aplica deocamdată doar la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, urmând ca, "în funcţie de ce se întâmplă în toamna anului viitor, când vor fi alegeri parlamentare", să se aplice acest vot şi pentru alte tipuri de alegeri.

PNL s-a abţinut la votul pentru acest amendament.

Un alt amendament propus de PSD şi adoptat de comisie prevede că divulgarea secretului votului poate intra sub sancţiunea legii penale, la fel şi exercitarea votului în numele altei persoane.

Parlamentarii din Comisia pentru cod electoral au eliminat din proiectul de lege prevederea potrivit căreia cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să voteze prin corespondenţă se puteau înscrie în Registrul electoral online.

Comisia a mai decis că "cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să se înregistreze pentru votul prin corespondenţă trebuie să se înscrie în Registrul electoral, cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă în baza unei cereri scrise datate şi semnate, depuse personal sau transmise prin poştă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă, la care anexează o copie a paşaportului cu menţiunea statului de domiciliu, respectiv o copie a actului de identitate". AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.