Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 oct /Agerpres/ - Comisia pentru abuzuri din Camera Deputaţilor a decis marţi să trimită o adresă către şeful Poliţiei Române şi către Primăria Capitalei pentru a vedea cum colaborează cele două instituţii pentru deplasarea coloanelor oficiale, respingând audierea ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

Preşedintele comisiei, liberalul Mircea Man, a propus audierea în acest for a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, privind accidentul din 20 octombrie, în urma căruia un poliţist de la Rutieră a murit. Propunerea a fost însă respinsă.

"Comisia va face o adresă către Poliţia Română, către primăriile de sector, către Primăria Municipiului Bucureşti, să vedem protocolul exact între cele două instituţii şi modul în care colaborează pentru deplasarea coloanelor oficiale", a precizat Mircea Man.

Luminiţa Adam (UNPR), vicepreşedintele comisiei, a punctat că ministrul Oprea nu poate fi audiat la Comisia pentru abuzuri atâta timp cât pe rolul unui Parchet există o cauză penală, ideea fiind susţinută şi de deputatul PSD Ioan Stan.

"La Comisia de abuzuri vin sesizările cetăţenilor, care simt că au fost nedreptăţiţi în raportul lor cu organele abilitate, iar noi ne pronunţăm asupra petiţiilor venite de la cetăţeni. Să înţeleg că există o petiţie venită de la cetăţeni la noi, la Comisia de abuzuri, şi petiţii având acest subiect? Pentru că, dacă nu, eu consider că această Comisie pentru cercetarea abuzurilor este pe cale să facă abuz ea. În primul rând nu poţi, nu ai cum să faci o comisie, fie ea că se cheamă abuzuri, fie că se cheamă o comisie de anchetă, atâta timp cât pe rolul unui Parchet există o cauză penală", a spus Luminiţa Adam. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.