Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PSE), Serghei Stanişev, i-a asigurat pe social-democraţi, în deschiderea lucrărilor Congresului extraordinar al PSD de duminică, că aceştia se bucură de tot sprijinul PSE, inclusiv în viitoarele alegeri.

"Există un sentiment puternic de insecuritate, de volatilitate la nivelul întregii Europe. Noi, social-democraţii europeni, trebuie să schimbăm acest lucru şi trebuie să readucem o Europă a speranţei şi a viitorului. Pentru a reuşi să facem acest lucru, şi partidele care sunt membre trebuie să aibă succes. Avem nevoie de partide care să fie unite, ambiţioase şi din ce în ce mai deschise faţă de societate. Valorile noastre sunt clare iar ceea ce trebuie să facem este să le apărăm şi să le punem în practică. Nu va fi uşor şi ştiu că în România opozanţii dvs. fac orice şi sunt capabili de orice pentru a vă destabiliza, pentru a vă ataca şi pentru a reveni la putere. (...) Nu sunteţi însă singuri în lupta dvs. PSE este alături de dvs. şi vă vom sprijini şi în alegerile următoare. Ne bazăm pe dvs. pentru că fără dvs. nu vom fi suficient de puternici pentru a schimba Europa", a spus acesta în luarea sa de cuvânt.

Totodată, a apreciat că guvernarea PSD a asigurat României "una dintre cele mai puternice economii din UE".

"Cu prim-ministrul Victor Ponta aţi condus ţara spre justiţie socială şi spre dezvoltare. Ceea ce aţi făcut este într-adevăr impresionat. Aţi reuşit să puneţi finanţele ţării în ordine şi aţi reuşit să evitaţi un scenariu economic şi social negativ. Aţi construit astfel mediul pentru o economie puternică, una dintre cele mai puternice economii din UE, oferind 400.000 de noi locuri de muncă. Aţi oferit o nouă speranţă tuturor acestor oameni şi României, în general", a spus liderul PSE. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.