Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 oct /Agerpres/ - Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, joi, că atitudinea PSD în cazul votului prin corespondenţă se poate plasa între cinism şi nepăsare.

"Atitudinea PSD în cazul votului prin corespondenţă se poate plasa între cinism şi nepăsare. Pesediştii conduşi de Liviu Dragnea sunt cei care în obiectivul camerelor de filmat sunt cei mai buni prieteni ai românilor din diaspora, însă, în culisele politicii, când vine vorba de luat decizii în favoarea acestor cetăţeni, PSD îşi urmăreşte propriile interese meschine, nedând doi bani pe respectarea drepturilor românilor. La începutul acestei săptămâni, PSD se lăuda în plenul Parlamentului, dar şi în faţa opiniei publice, că va introduce cât mai curând în Legislativ un proiect privind votul prin corespondenţă, acuzându-ne, în mod ironic, pe noi cei din PNL, de tergiversare", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Petrache.

Potrivit acestuia, PSD "a blocat" timp de 10 luni adoptarea votului prin corespondenţă, iar acum, la câteva zile distanţă după ce şi-a asumat public adoptarea legii, "îşi arată limitele" în a realiza acest proiect.

"PSD, prin vocea acuzatoare a lui Valeriu Zgonea, îşi arată limitele în a realiza acest proiect. Nu putem spune dacă e vorba de incompetenţă sau indolenţă, însă un lucru e clar - acela că PSD caută ţapi ispăşitori pentru neputinţa lor. Mai nou, vinovaţi pentru că nu avem un vot prin corespondenţă sunt cei de la Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit logicii lui Valeriu Zgonea, toată lumea este de vină, numai PSD-ul este sfânt. Socialiştii lui Liviu Dragnea au avut posibilitatea de a da românilor din diaspora şansa de a vota în condiţii cât mai bune încă de anul trecut, însă, ştiind că nu au vreo şansă în ochii electoratului din străinătate, au preferat să blocheze proiectul depus de PNL", a susţinut Petrache.

Potrivit sursei citate, PNL va continua să militeze pentru votul prin corespondenţă până când acesta va fi adoptat. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.