Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 30 sep /Agerpres/ - Modificarea substanţială la proiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost fixarea duratei minime pentru care un parlamentar este îndreptăţit să primească această indemnizaţie, a precizat miercuri deputatul PNL Mircea Toader. El s-a referit astfel la faptul că proiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, a fost adoptat marţi seara, de către Comisia parlamentară pentru statut, acesta urmând să fie votat în plenul reunit al Parlamentului.
"Modificarea substanţială faţă de motivul pentru care a fost reîntors la Comisie, a fost fixarea duratei minime pentru un parlamentar care este îndreptăţit să primească această indemnizaţie. Iniţial era şase luni, apoi, prin modificare, s-a făcut un mandat întreg şi finalul raportului nostru prevede un an de mandat, respectiv 12 luni", a precizat Mircea Toader, la Palatul Parlamentului.
El a subliniat că acest raport se referă la cererea de reexaminare solicitată de preşedintele României, Klaus Iohannis.
"În plen, când s-a votat legea, PNL a votat împotrivă. Aşa cum prevede Constituţia, este dreptul preşedintelui să retrimită spre reexaminare orice lege trimisă la promulgare. Comisia a luat în discuţie prevederile şi solicitările preşedintelui şi în mare parte au fost agreate. Din punct de vedere politic, eu, ca reprezentant al PNL, nu puteam să mă opun unei cereri de reexaminare şi era într-un fel absolut anormal să fiu împotriva raportului de reexaminare. Cu alte cuvinte să fiu de acord cu legea în forma veche", a susţinut Toader.
Deputatul PNL a adăugat că, aşa cum prevede Constituţia şi Regulamentul, orice modificare sau solicitare de reexaminare a preşedintelui se discută în comisia respectivă, în acest caz în Comisia pentru statut, după care se discută raportul în plenul reunit, care primeşte un vot.
"Dacă respectivul raport, să presupunem, primeşte votul Parlamentului, înseamnă că acele modificări au fost acceptate. După care, tot Constituţia prevede că toată legea în ansamblul ei se votează. Noi ca PNL este logic că trebuie să fim de acord cu solicitările preşedintelui, de reexaminare a unei legi, ca principiu, şi după ce vom ajunge la votarea în plen a întregii legi, cu motivele respectiv, noi vom vota împotrivă", a afirmat Mircea Toader.
Toader a explicat că preşedintele de comisiei este cel care solicită şedinţa.
"Comisia nu este una permanentă, fiecare suntem în comisiile noastre de comisiile de specialitate permanente, în momentul în care ne solicită, noi venim, această comisie are un caracter mult mai restrâns, reprezentantul fiecărui grup parlamentar, şi sigur că fiecare reprezintă opinia grupului şi nu opinia personală", a spus Toader.
Potrivit raportului Comisiei aprobat, marţi, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un an de activitate parlamentară.
De asemenea, deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorin Peneş, editor: Cătălina Matei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.