COD GALBEN: 17-06-2025 ora 23 Intre 23:20 si 00:40 se va semnala averse ce vor cumula 20...30 l/mp, descărcări electrice in Județul Argeş , zona de munte de peste 1800 m;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 sep /Agerpres/ - Senatorul liberal Puiu Haşotti a afirmat marţi, în plenul Parlamentului, că vechii pedelişti sunt în PDL tot aşa cum foştii comunişti sunt în PSD.

"Vechii pedelişti sunt în PDL tot aşa cum foştii comunişti sunt în PSD. Eu vă spun şi de ce: pentru că domnul Ion Iliescu nu stă între Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Stă între Victor Ponta şi Liviu Dragnea. (...) Şi o spun pentru cineva care a afirmat aici totalmente gratuit că (n.r. PNL) are vreo legătură cu domnul Traian Băsescu. Domnul Traian Băsescu nu are nicio legătură cu actualul PNL, are legătură cu altceva, are legătură cu scandalul veşnic în România, are legătură cu toate diversiunile politice care se pot imagina", a declarat Haşotti, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

El a subliniat că moţiunea de cenzură este "strict politică, care îl vizează pe primul ministru". "Era o obligaţie politică pe care noi trebuia să o facem şi vreau să vă aduc aminte că în ultimii 25 de ani au fost peste 50 de moţiuni de cenzură", a adăugat senatorul.

"Domnule prim-ministru aţi spus de nenumărate ori că PDL a făcut cu PNL o alianţă. Vorbiţi în continuare de PNL şi de PDL şi aţi spus că niciodată nu vom face alianţă cu PDL, dar în 2009 sfârşitul lui 2008 cine a făcut Guvernul cu PDL? Domnule prim-ministru aţi fost în Guvernul Boc prim-ministru? Aţi fost. Aţi fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul. Aţi spus că Predoiu a închis spitale, dar dvs. aţi făcut vreun spital nou? Nu, nu aţi făcut niciunul nou. (...) Încetaţi să vorbiţi despre Uniunea Social Liberală", a mai afirmat Puiu Haşotti.

În opinia sa, ameninţarea ministrului Cazanciuc la adresa lui Alina Gorghiu este "incalificabilă".

"Vom contracara prin orice metodă gestul laş şi iresponsabil de aş lua prizonieri proprii parlamentari. Interdicţia aceasta de a vota la moţiunea de cenzură este un gest de laşitate de dispreţ faţă de oameni şi este o ticăloşie", şi-a încheiat discursul senatorul liberal. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Cătălina Matei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.