Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 29 sep - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a declarat marţi, în contextul în care moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost respinsă, că este răspunderea PSD şi a coaliţiei de la guvernare cât mai prelungesc criza din ţară.

"Din punctul nostru de vedere, Opoziţia şi-a exercitat dreptul constituţional de a depune o moţiune de cenzură în această sesiune. Din acest moment, cel puţin pentru această sesiune, este răspunderea PSD şi a coaliţiei de guvernare de a decide cât mai prelungeşte această criză pe care de la distanţă o percep mai bine în ce priveşte consecinţele ei asupra imaginii României. Este răspunderea PSD şi a coaliţiei în momentul de faţă", a spus Mihalache cu privire la respingerea moţiunii de cenzură.

El a susţinut că Administraţia Prezidenţială colaborează cu Guvernul, conform Constituţiei şi legii.

"Colaborăm în parametrii Constituţiei şi a legii, dar există o evidentă problemă pe care doar PSD se face că nu o vede", a afirmat Dan Mihalache.

Întrebat cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta care a susţinut că relaţiile pe care le are cu preşedintele României, Klaus Iohannis, nu funcţionează aşa cum trebuie şi aşa cum şi-ar dori, Mihalache a răspuns: "Este foarte greu de colaborat cu un prim-ministru trimis în judecată".

Consilierul prezidenţial Dan Mihalache face parte din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita pe care o efectuează în SUA, cu ocazia summitului ONU.

Moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", iniţiată de liberali, a fost respinsă marţi în şedinţa de plen a Parlamentului.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.