COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 aug /Agerpres/ - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), afirmă că în această sesiune parlamentară o prioritate va fi, atât pentru el, cât şi pentru partidul pe care îl reprezintă, adoptarea legii votului prin corespondenţă.

"De prea multe ori am auzit lozinci de genul 'dreapta ţine cu diaspora, iar stânga nu'. Marea lor susţinere nu s-a întins însă mai departe de a specula electoral şi politicianist o imensă greşeală făcută în 2014. Dincolo de vorbele lor goale şi de incompetenţă, tot guvernul social-democrat a fost cel care, de exemplu, a eliminat taxele consulare pentru eliberarea certificatelor de naştere pentru copiii români născuţi peste hotare. Eu cred că fiecare cetăţean al României are aceleaşi drepturi şi trebuie tratat cu acelaşi respect de către stat. De aceea, în această sesiune parlamentară, una dintre priorităţile legislative ale PSD şi ale mele personal va fi adoptarea legii votului prin corespondenţă", precizează Zgonea într-o postare de miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Acesta adaugă faptul că subiectul votului prin corespondenţă va fi tratat cu seriozitate în Parlament fiind "un proiect esenţial pentru democraţia din România" şi anunţă că, săptămâna viitoare, va prezenta un set de principii părţilor implicate în elaborarea legii amintite.

"Vom trata cu maximă seriozitate şi responsabilitate acest subiect, aşa cum am făcut şi în cazul legii alegerilor locale şi parlamentare şi a legii privind finanţarea partidelor, pentru că dreptul de a vota liber şi în siguranţă nu trebuie să fie facultativ într-un stat democratic. De aceea, voi prezenta, săptămâna viitoare, un set de principii care să genereze un dialog consistent cu societatea civilă, colegii din celelalte partide politice şi asociaţiile româneşti din afara graniţelor, pentru a construi o lege pentru toţi românii. E important să obţinem consensul asupra adoptării legii votului prin corespondenţă sau a votului electronic, un proiect esenţial pentru democraţia din România", mai spune Zgonea pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Barbu, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.